Poveste de ficțiune. Lavinia găsise rochia în dulapul tatălui, sub o husă subțire. Mama nu era acasă, iar el nu spunea de ce îi ceruse fiicei să vină devreme. Întrebarea a ieșit înainte să se poată opri: avea pe cineva?

Tatăl a râs: rochia era a mamei. O luase de la ajustat și o ascunsese pentru aniversare. Pregătea o seară în care să danseze fără să se scuze după primul pas.

De două luni mergea la un curs pentru începători cu un vecin. Soției îi spusese că iese la plimbare. Se temea că, dacă anunță surpriza, emoția îl va împiedica să o ducă până la capăt.

Lavinia l-a ajutat să aleagă melodia. L-a rugat să nu pregătească o apariție în fața unei săli întregi. El voia același lucru: o masă, câțiva apropiați și loc pentru doi pași.

A doua seară, mama a recunoscut rochia. Când soțul i-a întins mâna, a glumit că trebuie să-și protejeze pantofii. El a făcut primul pas și ea s-a oprit din râs, surprinsă.

Nu au dansat perfect. La a doua întoarcere el a încurcat sensul, iar mama l-a tras ușor după ea. Lavinia i-a lăsat să termine melodia înainte să spună că, de data asta, secretul fusese unul bun.