Poveste de ficțiune. Diana a văzut scăunelul și s-a supărat. Nu mai era copil și nu voia să-i fie rearanjată casa. Maria i-a răspuns că știe, dar că ea însăși se simțea de mult lăsată doar pe margine.
Scăunelul fusese reparat pentru balcon. Maria venise să i-l ofere și să întrebe dacă petrec duminica împreună, cum stabiliseră. Diana uitase să o sune când se schimbaseră planurile.
Fiica s-a așezat. Îi era ușor să numească grija mamei control, dar nu observase cât o ținea în așteptare. Maria nu cerea să hotărască în locul ei; voia să știe când o promisiune rămâne valabilă.
Au vorbit și despre lucrurile făcute fără să fie cerute. Diana nu voia să-i fie mutat nimic prin casă. Mama a acceptat, cerând să nu mai fie invitată în ultimul moment doar pentru ajutor.
Au ales o zi pentru prânzul lor, cu libertatea de a o schimba dacă se anunțau din timp. Nu era o regulă perfectă, dar era ceva concret, spus cu voce tare de amândouă.
Scăunelul a ajuns pe balcon. La masă, Diana a tras un scaun obișnuit pentru mama ei. Nu rezolvaseră toată relația într-o seară, dar niciuna nu mai stătea la marginea discuției.