Bunica și-a coborât privirea spre ramă. Nu se așteptase ca nepoata să afle. «Păi era a mea, ce să fac cu ea», a spus după o vreme, de parcă vorba ar fi putut micșora gestul. Tânăra a rămas în fața ei și i-a spus că tocmai de aceea diploma avea să rămână acolo.
În al doilea an de facultate, fata rămăsese fără locul de muncă pe care îl avea în weekenduri. Chiria și cheltuielile obișnuite nu mai încăpeau în banii strânși. Își făcuse deja planul să se întoarcă în sat pentru un timp, dar îi spusese bunicii numai că o să vină mai des acasă.
Femeia aflase mai mult din felul în care nepoata ocolea întrebările. A vândut vaca unui vecin care o putea îngriji și i-a trimis fetei o parte din bani, spunând că erau economii păstrate pentru ea. Nu i-a plătit întreaga facultate și nu i-a șters grijile. I-a dat însă răgazul de care avea nevoie ca să nu renunțe în mijlocul anului.
În familie spusese că nu mai voia atâta muncă prin gospodărie. Nu fusese o minciună întreagă: îmbătrânise și îi era greu. Dar alesese momentul cu gândul la fată. Nepoata aflase abia în ultima vară, când vecinul îi povestise de ce bunica refuzase să negocieze prea mult și ceruse banii pe loc.
Tânăra a terminat facultatea muncind în continuare și cerând ajutor atunci când nu se mai descurca singură. Nu considera diploma o datorie pe care trebuia să o plătească printr-o viață perfectă. Voia doar ca bunica să știe că munca și hotărârile ei nu rămăseseră nevăzute.
Au găsit împreună un loc pentru ramă, lângă fotografia veche de familie. Bunica a șters peretele cu colțul unui prosop și a întrebat dacă nu era prea sus. Nepoata a răspuns că, din orice colț al camerei s-ar fi uitat, tot la ea avea să se gândească. Poveste de ficțiune, cu personaje imaginare.