Hârtia era un bilet scris de mama Corinei. Îi dăruise cântarul unei foste colege, Lenuța, când aceasta încercase să-și deschidă o tarabă. Nu era o înțelegere ascunsă și nici o vânzare făcută în lipsa familiei. Femeia hotărâse singură ce face cu un lucru al ei.
Corina a citit de două ori. Își amintea că mama pomenise cândva o colegă rămasă fără serviciu, dar ea fusese grăbită și schimbase subiectul. Când strânsese mai târziu cutiile din prăvălie, presupusese că fiecare obiect lipsă avea în spate o greșeală sau o pagubă.
Lenuța i-a arătat și o fotografie din prima zi de piață. Mama Corinei stătea lângă tarabă și ținea o pungă de mere. Zâmbea fără să se uite spre aparat. Venise să o ajute la început, cu același firesc cu care își ajutase familia ani la rând.
Corina și-a cerut iertare pentru acuzație. Nu s-a ascuns în spatele durerii și nici nu i-a cerut femeii să înțeleagă singură de ce era furioasă. A spus că îi lipsește mama și că, de când aceasta murise, pierdea prea repede răbdarea cu tot ce nu putea explica.
Lenuța a pus cântarul la loc și a scos din sertar o fotografie în plus. I-a dat-o fetei, împreună cu o poveste scurtă despre ziua în care primise ajutorul. Nu voia să-i înapoieze un dar, dar putea să-i dea o amintire pe care Corina nu o avusese.
La plecare, fata a cumpărat câteva mere. Cântarul a rămas pe tarabă, cu numele mamei ascuns dedesubt. Pentru Corina nu mai era un lucru furat din familie, ci o urmă a unui bine pe care mama alesese să-l facă fără să-l povestească tuturor.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.