Sandu și Petre locuiau la două porți distanță și nu se mai salutau de aproape douăzeci de ani. Se certaseră pentru o găleată de var vărsată pe drum. Cu timpul, fiecare își amintea cu totul alte cuvinte din ziua aceea.

La masa din curtea bisericii, părintele a găsit două scaune libere unul lângă altul. Când Sandu a vrut să-l tragă pe al lui până lângă pom, i-a amintit de câinele lui Petre, care venea zilnic la gard să-l întâmpine.

Sandu s-a așezat până la urmă, cu scaunul puțin întors. A întrebat dacă Rex mai șchiopăta. Petre i-a spus că îl dusese la veterinar și că vechiul câine avea nevoie să meargă câte puțin în fiecare zi.

Sandu știa o cărare scurtă și netedă spre deal. I-a spus că pe acolo își plimba și el câinele pe vremuri. Apoi l-a întrebat pe Petre de ce nu mai ieșise la drum cum ieșea înainte.

Au vorbit până s-a răcit mâncarea. Despre găleata de var au spus câte o propoziție fiecare. Sandu și-a amintit într-un târziu că Petre îi împrumutase chiar găleata și i-a zis că încă îi datorează una.

Luni dimineață, Sandu a trecut pe lângă gard. A strigat mai întâi «bună ziua». Petre i-a deschis poarta și i-a întins lesa, ca să meargă împreună până la capătul cărării.