Lavinia a găsit caseta audio când căuta cablul unui televizor vechi. A recunoscut scrisul mamei pe spatele carcasei. O dusese la un atelier, care i-a trimis înregistrarea pe care urma s-o asculte acum pe televizor.
Se auzea foșnetul unei săli, apoi vocea clară a mamei, mult mai tânără. Îi ruga pe muzicanți s-o lase să pornească singură, cu trei pași pe podea. Apoi bătea tocul de două ori și începea hora.
Tatăl le spusese mereu copiilor că mama lor nu dansase niciodată. Lavinia crezuse la început că se referea la alt spectacol. Acum îi privea mâna cu telecomanda și vedea că tremură.
Atunci el a povestit ce urmase. După spectacol, fata fusese chemată la cursuri în alt oraș. El îi spusese că, dacă pleacă, n-o mai așteaptă. Ea rămăsese. Ani la rând, niciunul nu mai pomenise seara aceea.
Mama a intrat înainte să se termine discuția. A ascultat vocea ei de pe bandă și a cerut volumul mai tare. A vrut să audă până la capăt bucata în care muzicanții intrau după pașii ei.
Când a început jocul, mama a bătut măsura cu vârful pantofului. Tatăl i-a întins telecomanda. Ea a lăsat înregistrarea să ajungă până la aplauze și i-a spus Laviniei că, după ce se termină, îi arată primul pas.