Poveste de ficțiune. Bianca se apropiase de masă înainte să întrebe cine este bărbatul. Reținuse că locul de lângă fereastră era al patronului și încerca să arate că știe regulile. Bătrânul i-a răspuns că tocmai patronul îl așezase acolo, cât timp îi aduce supa.
Ea s-a oprit cu mâna pe spătar. Nu-l întrebase dacă fusese invitat și nici dacă avea nevoie de ceva. Paltonul vechi și mersul lent o făcuseră să completeze singură o poveste despre un om care ocupă un loc fără voie.
Patronul a venit cu două farfurii și a văzut că se întâmplase ceva. Bărbatul era fostul lui profesor, venit în oraș pentru câteva acte. Se întâlniseră întâmplător în fața cafenelei și hotărâseră să mănânce împreună.
Bianca și-a cerut iertare. Profesorul a acceptat, spunându-i că ar fi meritat aceeași întrebare și dacă nu ar fi cunoscut pe nimeni acolo. Nu i-a ținut o lecție în fața clienților, ci i-a cerut un pahar cu apă.
După prânz, patronul a vorbit cu ea despre felul în care pot fi explicate regulile. Masa nu era un test pentru a vedea cine merită respect. Data viitoare putea să înceapă prin a întreba dacă omul așteaptă pe cineva.
În zilele următoare, Bianca a rămas atentă la reguli, dar nu le-a mai folosit înaintea salutului. Masa de lângă fereastră a rămas preferata patronului. Uneori se așeza acolo profesorul, iar ea îl întreba de fiecare dată ce ar dori să bea.