Poveste de ficțiune. Ioana a văzut borcanele goale și a întrebat de ce mama nu pregătise nimic pentru toamnă. Era obișnuită să găsească raftul plin la fiecare vizită. Elena i-a spus că anul acesta așteaptă să lucreze împreună, în loc să pregătească singură cutii pentru poștă.

Fiica a început să vorbească despre serviciu și despre drumul lung. Mama le știa pe toate și nu-i cerea să renunțe la ele. Voia doar să aleagă o zi adevărată, nu încă un cândva spus între două apeluri.

Ioana s-a uitat în calendar și a găsit o sâmbătă liberă. I-a spus și ce nu poate face, fără să promită toată săptămâna. Elena a ales o cantitate mai mică decât de obicei, ca să nu transforme întâlnirea într-o zi de muncă fără sfârșit.

Când a venit sâmbăta, au petrecut dimineața în bucătărie. Au vorbit despre lucruri mărunte și au făcut pauză la masă, înainte ca Ioana să înceapă să se grăbească. Mama nu îi mai povestise de mult despre vecina mutată și despre plimbările de seară.

La plecare au împărțit ce pregătiseră. Ioana a luat mai puține borcane decât în alți ani, dar nu s-a mai întors cu sentimentul că trebuie să trimită imediat ceva în schimb. Elena a păstrat două pentru următoarea vizită.

Poșta nu a primit niciun colet în săptămâna aceea. Pe raft au rămas câteva borcane și o zi notată pentru luna următoare. Mama nu renunțase să gătească; renunțase doar să lase toate întâlnirile în grija unor cutii.