Bărbatul se numea Victor și înființase firma cu treizeci de ani înainte. Se retrăsese din munca de zi cu zi, dar participa la întâlnirile în care erau hotărâte proiectele importante. Geaca era a lui; o luase din mașină fiindcă dimineața fusese rece.
Managerul, Rareș, venise de câteva luni și îl văzuse numai în fotografii mai vechi. Avea pregătită o prezentare despre respectul față de colegi și despre cum trebuie reprezentată compania. În pragul sălii vorbise însă fără să știe măcar numele omului căruia îi cerea să iasă.
Victor a tras un scaun și l-a rugat să se așeze. I-a spus că prezentarea poate aștepta cinci minute. Voia să știe de ce ar fi fost acceptabil acel ton dacă în încăpere ar fi intrat, într-adevăr, un om de la pază sau cineva venit să facă o reparație.
Rareș n-a găsit o explicație care să nu sune ca o altă scuză. A recunoscut că presupusese un rol după haine și că folosise presupunerea ca să vorbească de sus. Victor l-a lăsat să termine fără să-l umilească în fața colegilor care începeau să sosească.
La ședință, discuția despre felul în care sunt primiți oamenii a devenit concretă. Au vorbit despre recepție, despre întâlniri și despre cine poate cere sprijin, fără ca vizitatorii sau colegii să fie judecați după uniformă. Rareș a povestit singur ce se întâmplase în dimineața aceea.
După întâlnire, Victor și-a luat geaca și a plecat prin aceeași ușă. Rareș a rămas să vorbească cu oamenii care pregătiseră sala. Învățase numele fondatorului, dar mai avea de învățat ceva: un om nu trebuie să plătească salariile ca să merite să fie salutat.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.