„Nu mai trimiți bani femeii ăleia!” Andrei a apăsat plicul pe masă înainte ca soția să-l pună în geantă. Văzuse același gest de câteva luni și presupusese că ea ajuta o rudă pe care nu i-o prezentase. În seara aceea, o cheltuială neașteptată îl făcuse să înceapă cearta fără să pună întâi o întrebare.
Nu mai vorbea cu mama lui de aproape patru ani. Se despărțiseră după o ceartă în care fiecare îl acuzase pe celălalt că nu înțelege nimic. Când cumpărase locuința, Andrei spusese că nu va primi niciodată ajutor de la ea. Soția îl ascultase și păstrase legătura cu bătrâna fără să transforme fiecare telefon într-un nou conflict.
„E mama ta! Ea ți-a plătit fiecare rată!” Plicul nu mai părea un lucru pe care îl putea ține sub palmă. În anul în care Andrei rămăsese fără lucru, soția spusese că acoperă singură plățile până se pune pe picioare. El nu întrebase de ce economiile ei nu se termină și nici de unde găsea mereu suma la timp.
„Mama? Mi-ai spus că banii sunt de la tine!” Soția i-a răspuns că greșise ascunzându-i adevărul. Acum îi ducea înapoi primele sume pe care reușise să le strângă. Nu îi ceruse bătrâna. Voia să știe că o parte din ajutor se întoarce, chiar dacă fiul încă refuza să îi vorbească.
Au stat la masă până au lămurit sumele și promisiunile făcute în numele celuilalt. Andrei nu a pretins că secretul fusese în regulă, dar nici nu a mai putut spune că mama nu făcuse nimic pentru el. A cerut numărul pe care îl ștersese și a sunat. Când femeia a răspuns, nu a început discuția despre bani.
Prima întâlnire a avut loc duminică, la ei acasă. Au vorbit despre anii pierduți și despre felul în care își vor spune lucrurile de acum înainte. Ajutorul a fost recunoscut și discutat deschis. La plecare, Andrei a dus plicul la poartă împreună cu mama. De data aceasta, în geantă intrase numai după ce vorbiseră toți trei.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.