Patronul s-a oprit la intrarea în sală când și-a văzut mama lângă masa goală. Nu o chemase ca să-i arate un restaurant scump. Îi scrisese după aproape doi ani în care amândoi găsiseră motive să amâne o împăcare.
Plecase din sat după o ceartă despre bani. Mama lui nu înțelesese de ce voia să riște tot ce economisise pentru un local mic. El înțelesese refuzul ei ca pe lipsă de încredere și răspunsese printr-o tăcere lungă.
Bătrâna i-a întins sacoșa. Avea în ea plăcinte cu mere, făcute în dimineața aceea, și vechiul lui caiet cu rețete. „Pe astea le-ai lăsat la mine. M-am gândit că poate îți mai trebuie”, i-a spus, fără să-l întrebe cât câștigă.
Șefa de sală a încercat să explice că nu recunoscuse oaspetele. Bărbatul a oprit-o: problema nu era că nu știa cine este mama lui, ci că îi ceruse să plece înainte să citească invitația. I-a cerut să-și ceară scuze și să pregătească masa.
Apoi și-a mutat întâlnirea de afaceri. S-a așezat lângă fereastră și a desfăcut una dintre plăcinte, exact cum făcea în copilărie. Mama lui a început să plângă abia când el a întrebat-o de drumul cu autobuzul, ca și cum n-ar fi trecut anii aceia.
La plecare, bătrâna a refuzat pachetul scump pregătit de bucătărie. A acceptat însă promisiunea că duminică va veni el la masă. De data aceea, rezervarea nu mai avea nevoie de numele patronului: era suficient să scrie că vine fiul ei.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.