Fratele găsise nișa când desprinsese o bucată de tapet. Caseta era învelită într-o batistă cu inițialele mamei. Pe etichetă se mai vedea o dată, scrisă cu pixul, chiar din săptămâna în care tatăl plecase din casă pentru câteva luni.
Sora își amintea numai o ceartă și o frază întreruptă: mama spusese că el nu le lăsase nimic. Ani întregi, fata crescuse convinsă că tatăl plecase fără să se uite în urmă. Niciunul dintre adulți nu îi explicase atunci ce se întâmplase.
Au pus banda într-un casetofon vechi, împrumutat de la un vecin. Vocea mamei se auzea cu zgomot, dar mesajul era întreg. Nu spunea că bărbatul îi abandonase. Îi cerea să nu vândă casa pentru datoriile unui frate și să se întoarcă înainte de ziua fetei.
Mai târziu în înregistrare, mama își cerea iertare pentru cuvintele spuse la supărare. Mărturisea că ascunsese economiile familiei de teamă să nu fie date iar cu împrumut. Tatăl se întorsese, dar rușinea și încăpățânarea îi făcuseră pe amândoi să nu mai povestească acel an.
Femeia a plâns pentru copilul care înțelesese o singură jumătate de propoziție. Tatăl, chemat în după-amiaza aceea, a ascultat fără să se apere. El ascunsese caseta după moartea soției, convins că astfel îngroapă și greșelile lor.
Frații au păstrat înregistrarea și au făcut o copie pentru siguranță. Camera a fost renovată, dar nișa a rămas acoperită cu o ușiță de lemn. În ea nu au mai ascuns nimic: au pus o fotografie și data primei discuții în care au spus povestea până la capăt.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.