„Deschide-l. Să vezi cine ți-a plătit casa.” Raluca a luat plicul fără să mai privească spre invitați. Tatăl ei rămăsese în fața mesei de primire, cu sacoul vechi strâns pe umeri. Cu câteva clipe înainte, ea îi spusese că mai bine stătea acasă. Acum încerca să rupă marginea plicului fără să-i tremure degetele.

Înăuntru nu erau bancnote. Erau copia unui transfer bancar și o fotografie cu un atelier de tâmplărie, cel în care Raluca își petrecuse verile copilăriei. Pe spatele fotografiei, tatăl scrisese doar data la care îl vânduse. Raluca a comparat-o cu data transferului. Era aceeași săptămână în care ea și Sergiu primiseră cheile casei.

„Banii ăștia cui i-ai trimis, tată?” Constantin s-a uitat peste umărul ei. Sergiu tocmai ieșea din sală, zâmbind unui invitat. Când a văzut hârtia, s-a oprit. Raluca l-a chemat într-un colț mai liniștit și a așteptat să ajungă și tatăl. „Tu mi-ai spus că banii pentru casă erau economiile tale.”

Constantin povestea greu. Sergiu îl căutase înainte să cumpere casa, spunându-i că banca nu-i aprobase împrumutul și că vânzătorul nu-i mai aștepta. Atelierul avea nevoie de investiții pe care bătrânul nu și le mai permitea. Găsise un cumpărător și hotărâse să le dea suma necesară pentru locuință. Sergiu îi promisese că va înapoia banii treptat și îl rugase să nu-i spună Ralucăi, fiindcă voia s-o surprindă.

Surpriza fusese alta. Raluca ajunsese să creadă că tatăl își pierduse atelierul pentru că nu se mai ținea de treabă. Sergiu lăsase lucrurile așa, iar ea repetase povestea fără să-l întrebe vreodată pe Constantin. „De ce n-ai spus nimic?”, a șoptit. Tatăl a privit plicul. „La început am crezut că-ți spune el. După aceea mi-a fost rușine să vin la voi și să par că-mi cer darul înapoi.”

Sergiu a încercat să vorbească despre cheltuielile făcute între timp. Raluca nu l-a lăsat să schimbe subiectul. „Nu despre alte cheltuieli vorbim acum. L-ai lăsat să creadă că așteaptă niște bani de la tine și m-ai lăsat pe mine să-l disprețuiesc.” Soțul s-a uitat spre ușa sălii. Dinăuntru se auzea muzica, iar cineva îi chema pentru fotografii.

Raluca i-a cerut tatălui să intre cu ea. Nu s-a dus la microfon să explice actele și nici n-a făcut din copil pretextul unui scandal. I-a găsit lui Constantin un loc lângă masa lor, apoi s-a așezat în fața lui. „Ce ți-am spus la ușă a fost urât. Nu fiindcă ai dat bani. N-aveam dreptul să-ți vorbesc așa nici dacă plicul era gol.”

După botez, discuțiile cu Sergiu au continuat acasă. Au verificat sumele și au stabilit cum urma să-i restituie tatălui banii promiși. Raluca a mers și la atelierul cumpărat de un fost coleg al lui Constantin. A aflat că tatăl încă venea câteodată să ajute la lucrări mici și că își păstrase câteva unelte într-un dulap, cu numele scris pe el.

Duminica următoare, Raluca l-a invitat la masă înainte să apuce să întrebe dacă deranjează. I-a pus nepotul în brațe și a așezat lângă el fotografia de la botez. În imagine, Constantin privea copilul, iar ea îl ținea pe tatăl ei de braț. Plicul era păstrat într-un sertar. De data asta, Raluca știa ce era în el.