Dan a întors tava dinspre coș și a pus prima pâine în mâinile omului de la ușă. „Aveți grijă, încă frige”, i-a spus. Tudor rămăsese lângă tejghea, cu brațul întins. Îi ceruse să arunce tot. În brutăria aproape închisă mirosea a coajă proaspătă, iar din tava aceea nu fusese vândută nicio pâine.
Lotul intrase mai târziu la cuptor, după o încurcătură de tură. La ora la care fusese scos, strada se golise. Tudor nu voia să rămână marfă pe raft a doua zi și se enerva de fiecare dată când cineva cerea produsele rămase. Dan îi spusese de mai multe ori că puteau găsi o soluție înainte să ajungă la coș.
Bătrânul venise să întrebe dacă mai exista o pâine de ieri, mai ieftină. Se numea Petre și locuia la câteva străzi distanță. Își golise monedele în palmă și le numărase de două ori. Când Tudor îl trimisese afară, omul își strânsese repede banii, ca și cum ar fi făcut ceva rușinos.
„Vrei să le dai? Plătește-le”, i-a cerut șeful brutarului. Dan a lăsat tava, s-a dus la vestiar și s-a întors cu portofelul. A pus pe tejghea banii pentru toate cele șase pâini. Nu era un gest făcut din belșug. Știa exact ce cumpărături avea să amâne până la salariul următor.
La ușă mai erau doi clienți care auziseră discuția. Unul și-a plătit comanda și a plecat fără să spună nimic. Celălalt a întrebat dacă putea cumpăra o pâine pe care s-o lase pentru cine avea nevoie. Tudor i-a răspuns scurt că se închidea. Omul a cerut atunci programul de dimineață.
A doua zi, pe tejghea a apărut un plic cu bani pentru zece pâini și o listă foarte simplă: cine plătise și câte lăsa. Nu veniseră televiziuni și nici un om bogat care să cumpere brutăria. Veniseră câțiva clienți obișnuiți, care hotărâseră să înceapă ei ceea ce li se spusese cu o seară înainte că nu se putea.
Petre s-a întors și el, cu o pungă curată și banii pentru o pâine. I-a spus lui Dan că pe cea primită o împărțise cu vecinul de palier. Brutarul i-a dat restul și a închis casa de marcat. Nu l-a întrebat nimic în fața celorlalți. Omul venise să cumpere, iar asta era suficient.
Dan și colegii lui au cerut o regulă clară pentru pâinile plătite în avans de clienți și pentru produsele rămase bune la închidere. Tudor s-a împotrivit la început, apoi a acceptat să încerce. Nu și-a schimbat felul de a fi într-o singură dimineață. Dar când un angajat a întrebat ce făceau cu tava rămasă, n-a mai arătat spre coș.
Peste câteva zile, Petre a ținut ușa deschisă pentru o femeie care își număra monedele. „Întrebați la tejghea”, i-a spus. Dan l-a văzut prin geam și a scos pâinea din cuptor. Gestul de la început costase cât șase pâini. Ce pornise după el nu mai încăpea într-un singur bon. Poveste de ficțiune.