Rodica și-a lăsat geanta în mijlocul curții și a arătat spre panglica neagră legată la poartă. „Sunt vie, mă! De ce-ai strâns bani ca să mă îngropi, nesimțitule?!” Florin a făcut un pas înapoi. „Mamă… eu nu mă așteptam să te întorci înainte de luni!” Din bucătărie se vedeau farfurii pregătite, iar pe telefonul lui continuau să intre mesaje de condoleanțe.

Lucra de câțiva ani în Italia și venise acasă cu trei zile înainte de data pe care i-o spusese fiului. Voia să-l surprindă și să aibă timp să pună casa la punct înaintea unei vizite a surorii sale. Prima surpriză o primise ea, în taxi, când o vecină îi trimisese un mesaj: „Nu pot să cred. Dumnezeu s-o odihnească pe mama ta.” Mesajul ajunsese, din greșeală, chiar la cea despre care vorbea.

Rodica sunase imediat. Vecina crezuse că aude pe altcineva folosindu-i telefonul. Florin le spusese rudelor că mama murise pe neașteptate și că îi trebuiau bani pentru aducerea ei acasă și înmormântare. Unii trimiseseră, alții pregătiseră mâncare. El răspundea fiecăruia separat și repeta că era prea distrus ca să dea explicații.

La intrarea în curte, vecina apăruse cu o tavă acoperită. Când a văzut-o pe Rodica, a rămas cu mâinile întinse. Femeia i-a luat tava înainte să o scape și a pus-o pe masă. Apoi s-a întors la fiul ei: „Telefonul. Acum. Și lista cu fiecare om de la care ai luat bani.” Nu voia să audă încă o poveste spusă doar ei.

Florin încercase să acopere niște datorii pe care le ascunsese luni întregi. Când începuseră să-l caute mai mulți oameni pentru bani, inventase moartea mamei. Crezuse că până luni va reuși să împingă minciuna în altă direcție: avea să spună că fusese o confuzie și că înapoia sumele. Între timp însă, banii primiți plecaseră deja în mai multe locuri.

Rodica i-a cerut să o sune pe mătușa lui, apoi pe ceilalți apropiați. A stat lângă el în timp ce le spunea că mama era vie și că îi mințise. Când cineva a cerut să o audă, ea a luat telefonul. Nu l-a scuzat și nu a cerut nimănui să renunțe la bani ca să-l salveze de rușine. A confirmat doar că era acasă și că ceea ce li se spusese fusese inventat.

Lista a rămas pe masă până seara. Unele sume au fost înapoiate imediat din ce mai avea Florin. Pentru restul, el a trebuit să vorbească direct cu fiecare persoană și să-și asume ce făcuse. Rodica nu i-a dat economiile ei ca să șteargă urmele. I-a spus că îl poate ajuta să-și pună viața în ordine, dar că nu va plăti pentru liniștea unei minciuni în care chiar ea fusese declarată moartă.

În zilele următoare, rudele au venit s-o vadă cu ochii lor. Unii au râs de ușurare, alții nu au vrut să-i vorbească fiului. Rodica nu le-a cerut să se prefacă. Florin a scos panglica de la poartă, a strâns lumânările și a început să muncească alături de un unchi care știa exact de ce avea nevoie de bani. Încrederea familiei nu s-a întors odată cu primul salariu.

Tava vecinei a rămas pentru masa de duminică. Rodica a pus farfurii pentru oamenii care veniseră să o îmbrățișeze, nu să o jelească. Când Florin s-a așezat, i-a arătat lista împăturită de lângă telefon: „Mâncăm. După aia suni să spui ce-ai înapoiat săptămâna asta.” Poveste de ficțiune.