Valentin împinsese foaia și pixul până la marginea biroului. „Semnează hârtia asta acum, că altfel nu mai avansezi niciodată în firmă!” Mihai și-a ținut mâna bandajată lângă corp și a lăsat pixul neatins. A ridicat telefonul cu cealaltă mână: „Verifică-ți telefonul — ai trimis mesajul la toți colegii!” Zâmbetul patronului a dispărut când și-a privit ecranul.
Mihai se lovise în atelier în timpul unei lucrări grăbite. Oamenii de lângă el opriseră lucrul și îl ajutaseră să plece pentru îngrijiri. Când se întorsese să discute ce se întâmplase, Valentin nu îl întrebase mai întâi cum se simțea. Îl chemase singur în birou și îi pusese în față o explicație pe care voia s-o semneze.
Patronul susținea că incidentul îl putea costa un client important și că toată echipa ar avea de pierdut dacă se afla. Mihai îi răspunsese că nu putea schimba locul în care se rănise doar fiindcă era incomod. Atunci apăruseră amenințările legate de bani și de viitorul lui în atelier.
Între timp, Valentin trimisese un mesaj pe care îl credea adresat doar omului care ținea evidențele firmei. Scrisese că trebuia pregătită o hârtie în care Mihai să declare că se lovise acasă și că urma să-l convingă să o semneze. Doar că alesese conversația greșită. Mesajul ajunsese în grupul în care erau oamenii din atelier, inclusiv Mihai.
Primul răspuns venise de la un coleg care fusese lângă el în momentul incidentului: „Eu am fost acolo. De ce să scrie că era acasă?” Altul întrebase dacă trebuia să mintă și el. Când Valentin citise răspunsurile, înțelegerea pe care voia s-o impună între patru ochi devenise deja subiectul unei discuții pe care nu o mai controla singur.
Doi colegi au ajuns la ușa biroului. Nu au intrat să-l amenințe și nici să distrugă ceva. Au spus că voiau să fie prezenți dacă se discuta despre un lucru petrecut în fața lor. Mihai a pus telefonul pe masă și i-a cerut patronului să nu mai folosească grija pentru salariile tuturor ca motiv pentru a-i cere lui să declare altceva.
Valentin a încercat întâi să numească mesajul o formulare greșită. Apoi a spus că fusese nervos și că voia doar să se încheie repede situația. Mihai i-a împins foaia înapoi: „Atunci începem cu ce s-a întâmplat, nu cu ce-ți convine să scriu.” N-a semnat-o. Și-a păstrat documentele și conversația și a cerut ca discuțiile următoare să nu mai aibă loc în ascuns.
Lucrurile nu s-au rezolvat în zece minute. Au urmat explicații, verificări și discuții despre felul în care se lucrase în ziua aceea. Mihai nu s-a întors la lucru doar ca să demonstreze că era tare și nu a acceptat să fie grăbit cât timp se refăcea. Colegii au continuat să spună ce văzuseră, fiecare în numele lui.
La următoarea întâlnire în birou, foaia pregătită de Valentin nu mai era pe masă. Mihai venise însoțit de un coleg și își pusese telefonul lângă documente. Nu îl ținea ca pe un trofeu. Îi amintea doar că, în ziua în care patronul îi ceruse să tacă, adevărul ajunsese deja la toți cei pe care credea că îi poate ține separat. Poveste de ficțiune.