Bărbatul s-a prezentat drept Sorin, vărul soțului ei. Elena știa că existase o ceartă veche în familie și nu îl întâlnise niciodată. În urmă cu șase luni, Sorin plătise mobila pentru un mic birou pe care cei doi bărbați voiau să îl deschidă. Biroul nu mai fusese deschis, însă lucrurile ajunseseră în apartamentul Elenei.
Soțul ei îi spusese că le cumpărase din economiile lui. Lui Sorin îi promisese că i le înapoiază dacă afacerea nu pornește. Dimineața aceea fusese chiar ziua stabilită pentru ridicarea lor. Ca să nu fie acasă, îi lăsase cheia și plecase.
Elena l-a sunat cu telefonul pe difuzor. Prima lui întrebare a fost dacă Sorin venise deja. Nu dacă ea era speriată, nu dacă înțelegea ce se întâmplă. În câteva secunde, negările pregătite de amândoi nu mai aveau unde să încapă.
Sorin a închis mapa. Nu știa că Elena fusese mințită și nu mai voia să mute nimic în lipsa celui care făcuse promisiunile. I-a dat cheia înapoi și a cerut o întâlnire în trei, cu toate facturile pe masă. Fotoliul a rămas lângă ușă.
Seara, soțul a intrat folosind cheia lui obișnuită. Elena îl aștepta la masa goală, cu cea zgâriată în față. I-a cerut să înceapă cu biroul care nu existase și să termine cu motivul pentru care o lăsase să creadă că viața lor era plătită din bani pe care nu îi avuseseră.
Mobila a fost returnată treptat, printr-o înțelegere clară. Elena nu a părăsit casa în seara aceea, dar a refuzat să mai acopere minciuna cu o explicație comodă pentru rude. Pentru prima dată, cel care dăduse cheia altcuiva a trebuit să bată la ușa încrederii ei.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.