Ana l-a oprit înainte să ajungă în sala căminului cultural. „Ai lipsit douăzeci de ani! Acum îți amintești că sunt fata ta?!” Petru a strâns buchetul mic. „N-am lipsit! Întreab-o pe maică-ta cine mă alunga de la poartă!” Diploma i-a alunecat puțin din mână. Venise să primească o distincție pentru munca ei, nu să afle că povestea copilăriei putea avea încă o versiune.

Toată viața, mama îi spusese că tatăl alesese să plece și că nu mai întrebase de ea. Ana ținuse minte lucrurile simple: un scaun gol la serbări, aniversări fără el, un număr de telefon pe care nu-l avea. Când îl recunoscuse în hol după o fotografie veche, furia venise înaintea oricărei întrebări.

Petru i-a spus că în primii ani venise de mai multe ori. Fusese trimis de la poartă, apoi o auzise pe mama ei spunând că fata nu voia să-l vadă. N-a pretins că asta îl scuza pentru tot ce urmase. „M-am lăsat oprit. Asta e partea pentru care n-am pe cine da vina.” Ana s-a uitat la florile din mâna lui și i-a cerut să rămână acolo.

Mama a ieșit din sală după câteva minute. Când l-a văzut, i-a spus imediat să plece. Ana s-a pus între ei. De data asta, ea a întrebat de ce. Răspunsul n-a venit repede. Despărțirea lor fusese urâtă, iar femeia recunoscuse că nu suportase să-l vadă la poartă. Îi spusese fiecăruia că celălalt nu îl mai voia.

Ana n-a izbucnit și n-a iertat pe loc pe nimeni. A spus doar că o ceartă între doi adulți o costase douăzeci de ani de răspunsuri. Apoi i-a cerut lui Petru un număr de telefon. Nu o fotografie împreună și nici promisiunea că de a doua zi aveau să fie o familie fără fisuri. Un număr la care putea suna ea.

În sală, când i-au strigat numele, Ana s-a întors o clipă spre hol. Petru rămăsese lângă ușă, fără să îndrăznească să intre. I-a făcut semn să vină. Mama s-a așezat în alt rând. Nimeni nu a fost pus să joace o împăcare pentru fotografia festivității.

După două zile, Ana l-a sunat și l-a invitat la o cafea. Prima conversație a fost greoaie, cu pauze și întrebări care dureau. Buchetul se uscase deja într-un pahar. Totuși, pentru prima dată, ușa de la care Petru pleca nu se închisese pentru el înainte ca Ana să poată hotărî singură. Poveste de ficțiune.