Organizatoarea a rămas cu mâna pe tocul ușii. În fața ei, bărbatul strângea un buchet de flori de câmp, legat cu o panglică subțire. „Fata mea ia premiul întâi. Spune-i tu să-i fie rușine de mine!”, repetă el, mai încet. Din sală se auzeau aplauze, dar nu pentru ei.

Îl chema Ilie și venise direct de la subsolul școlii. La șapte dimineața îl sunase administratorul: o conductă spartă inundase încăperea în care erau tablourile electrice. Dacă apa continua să urce, festivitatea trebuia anulată. Ilie lucrase până aproape de prânz, în genunchi, fără să ceară bani.

În mașină avea o cămașă curată. O lăsase pe bancheta din spate, iar un furtun aruncat în grabă o îmbibase cu apă murdară. Își spălase mâinile de trei ori la chiuveta de lângă atelier. Sub unghii rămăseseră urme pe care nu le mai putea scoate.

„Puteți sta în spate, lângă ieșire”, îi spuse femeia, ferindu-și privirea. Ilie tocmai voia să-i răspundă când, de la microfon, directoarea strigă numele Anei. Fata nu s-a dus spre scenă. Se uita la ușa întredeschisă, unde îi recunoscuse vocea tatălui.

Ana avea șaptesprezece ani. În fiecare seară învățase la masa din bucătărie, în timp ce Ilie curăța piese pentru a doua zi. Îi promisese că la festivitate stă în primul rând. Acum îl vedea rămas pe hol, cu florile coborâte, încercând să nu tulbure ceremonia.

Fata traversă sala fără să ia diploma. „Tata a ajuns. Mai aveți un scaun?”, întrebă. Organizatoarea încercă să zâmbească și să vorbească despre ținută. Din spatele lor apăru administratorul, cu o găleată goală în mână: „Dacă nu era omul ăsta, acum scoteam apa din sală.”

Ilie îl opri cu un semn. Nu voia să i se mulțumească în fața tuturor. Dar Ana îi luase deja buchetul din mâini. „Mi-ai spus că vii în primul rând”, îi șopti. Apoi își așeză tatăl pe scaunul rezervat ei, chiar lângă scenă.

Când primi diploma, Ana nu ținu discursul pregătit. Împături foaia și spuse doar: „Premiul e pe numele meu. Dar omul care m-a ținut la școală stă acolo. Dacă vă deranjează salopeta lui, puteți să vă uitați la mine.” Ilie își puse palmele una peste alta, ca să nu se vadă că îi tremurau.

La ieșire, organizatoarea își ceru scuze. Ilie o ascultă și dădu din cap. Ana îi desfăcu panglica buchetului și i-o legă de încheietură, lângă mâneca pătată. „Hai, tată. Facem și noi o poză?” De data aceasta, nimeni nu le-a mai cerut să se dea din drum.