Patronul își trase cheile de pe birou, dar Nelu nu făcu pasul înapoi pe care îl aștepta. „Atunci spune-le unde-s salariile! Mașina ta nouă nu s-a plătit singură!”, îi răspunsese. Dincolo de ușa biroului, utilajele se opriseră și nimeni nu mai vorbea.

Nelu lucra de șaisprezece ani în atelierul de mobilă. Îl cunoscuse pe Darius când acesta venea după școală să-și ajute tatăl. Acum băiatul conducea firma și le cerea oamenilor să mai aibă puțină răbdare. De două luni, promisiunea despre salarii era mutată de pe o vineri pe alta.

În dimineața aceea, Darius venise cu o mașină nouă. Spusese că nu avea legătură cu atelierul și că era o chestiune personală. Câteva ore mai târziu, le ceruse muncitorilor să rămână peste program pentru o comandă urgentă, fără să le poată spune când primeau banii deja munciți.

Nelu intrase în birou să întrebe în numele celor șase oameni. Patronul îl acuzase că îi întorcea pe ceilalți împotriva lui. Îi spusese apoi că principalul client nu plătise și că, dacă nu-i convenea, putea să plece. Nelu îl rugase să repete explicația și în fața colegilor.

În ușă apăru Florin, cel mai tânăr din atelier. Fratele lui lucra la firma care comandase mobilierul. Îl întrebase dacă existau probleme cu plata și primise confirmarea că suma convenită fusese trimisă cu trei săptămâni înainte. Darius încercă să-i ia telefonul ca să citească, dar Florin îl ținu în propria mână.

Patronul vorbi întâi despre alte cheltuieli, apoi despre niște bani care aveau să intre curând. În cele din urmă recunoscu că folosise o parte din încasări pentru achiziția mașinii, fiind sigur că acoperea lipsa din următoarea comandă. „V-am zis că vă plătesc. De ce trebuia să faceți scandal?”

Nelu își scoase șapca și o puse lângă chei. „Nu ți-am cerut cadou. Te-am întrebat când ne dai ce-am muncit.” În spatele lui erau colegi care se împrumutaseră pentru chirie și alimente. Darius îi privea pe rând, dar pentru prima dată nu mai putea încheia discuția trântind ușa.

În săptămâna care urmă, au existat discuții, documente puse pe masă și plăți pe care patronul le amânase prea mult. Nelu nu acceptă să fie făcut singurul vinovat pentru oprirea lucrului. Când își primi banii, ceru și explicația pentru cuvintele „ești dat afară”, spuse în fața tuturor.

Darius îl chemă să rămână, spunând că atelierul avea nevoie de el. Nelu își luă geanta cu scule. „Și eu am avut nevoie de salariu, Darius.” Ieși fără să ridice vocea. Pe birou rămăseseră cheile mașinii, exact în locul în care le pusese patronul când încă se aștepta ca toți să aibă răbdare.