„Dă-te de lângă pian! Nu primim cerșetori!” Organizatoarea nunții i-a tăiat calea bătrânului înainte să pună mâna pe capac. Haina lui avea coatele tocite, iar pantofii păstrau praful drumului făcut până la restaurant. Nu ceruse nimănui nici bani, nici un loc la masă.
Venise cu o mașină de marfă, în urma pianului pe care îl îngrijise aproape o viață. Îl știa pe de rost, până la tasta care se lăsa puțin mai greu. În dimineața aceea îl lustruise singur, convins că fiul lui avea să înțeleagă de ce tocmai acesta era darul de nuntă.
„Eu l-am adus! Mirele e băiatul meu!” Femeia a rămas cu mâna pe capac. Cu o zi înainte pregătise așezarea invitaților chiar împreună cu mirele. În dreptul părinților lui nu rămăsese niciun scaun liber, iar explicația fusese rostită fără ezitare.
„Băiatul tău?! El ne-a spus că e orfan!” Bătrânul și-a tras mâna de pe pian. Nu și-a apărat haina și nici nu a ridicat vocea. A privit spre intrarea în salon, unde fiul tocmai apăruse lângă mireasă. De data aceasta nu mai avea unde să se ascundă.
Mireasa l-a întrebat direct pe cine avea în față. Andrei a început cu povestea obișnuită despre neînțelegeri, apoi s-a oprit. Tatăl lui, Ilie, nu îl abandonase. El fusese cel care rărise vizitele și, rușinat de gospodăria modestă, le spusese noilor cunoscuți că nu mai avea părinți. Nu se așteptase ca bătrânul să afle data nunții de la o rudă.
Ilie nu a cerut să fie prezentat drept unchi și nici să fie strecurat la o masă din spate. A spus că poate pleca, dar nu vrea să participe la propria ștergere din viața băiatului. Andrei a cerut microfonul și a spus cine era omul de lângă pian. Un scaun a fost adus la masa familiei. Scuzele nu au reparat totul într-o seară; după nuntă, fiul a început să vină acasă fără să mai ascundă adresa.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.