În mapă era o felicitare scrisă de tatăl lui Sorin cu câteva luni înainte. Îi promisese soției că o va însoți la festivitate și făcuse o listă cu lucrurile de cumpărat: o pereche de pantofi comozi și flori, fără ochelari uitați pe noptieră.
Doina își încheiase studiile printr-un program pentru adulți. Renunțase la școală în tinerețe, când trebuise să muncească, și amânase mereu întoarcerea. După ce copiii plecaseră de acasă, soțul o ajutase să caute o clasă și îi pregătise un colț de masă pentru teme.
Nu le spusese copiilor. Îi era teamă de glume și de întrebarea la ce i-ar mai folosi, la vârsta ei. Sorin a răsfoit caietele și a văzut probleme rezolvate, cuvinte corectate și date pe care el și le amintea doar ca seri obișnuite.
Tatăl murise înainte de festivitate. Doina se gândise să nu mai meargă, apoi recitise felicitarea. Rochia albastră nu era pentru o nuntă nouă și nici pentru a ascunde doliul. Era rochia aleasă de amândoi pentru ziua în care ea urma să termine școala.
Sorin i-a cerut iertare pentru felul în care vorbise. A pus caietele la loc și a întrebat dacă mai poate veni cineva din familie. Mama a dat din cap, dar l-a rugat să nu transforme ziua într-o explicație pentru toți ceilalți.
La festivitate, Sorin s-a așezat lângă ea până i-a fost strigat numele. Doina a urcat singură să primească diploma. În mapă, lângă document, a păstrat felicitarea soțului. Bucuria și lipsa lui au încăput în aceeași zi, fără ca una să o anuleze pe cealaltă.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.