„Nu-mi spune mamă! Băiatul meu a dispărut de douăzeci de ani!” Maria ridicase palma spre străinul din bucătărie. El atinsese a doua farfurie de pe masă. „Și încă pui a doua farfurie. Cum făceai când mă așteptai!” Femeia se sprijinise de scaun. Nu-l invitase nimeni să intre, dar el știa exact pe ce scândură scârțâia podeaua.

Andrei plecase de acasă la optsprezece ani, după o ceartă cu tatăl. Îi spusese mamei că se întorcea peste câteva zile. N-o mai făcuse. Mutase orașe, schimbase locuri de muncă și, la început, lăsase rușinea să fie mai puternică decât dorul. Când încercase în sfârșit să sune, vechiul număr nu mai exista.

Maria nu se mutase. Telefonul fusese schimbat, apoi renunțase la el, dar adresa rămăsese aceeași. Întrebase, căutase, ținuse legătura cu oamenii despre care credea că știau ceva. În timp, fiecare răspuns neclar o făcuse să se teamă de ce era mai rău. Totuși, la prânz, punea mereu două farfurii. Una rămânea neatinsă.

Străinul nu i-a cerut să-l creadă doar după chip. I-a povestit de cana spartă pe care o lipiseră împreună, de locul din grădină unde îngropaseră un nasture numit de el comoară. Maria l-a privit mult și, în cele din urmă, i-a spus pe numele cu care îl chema când era mic. Andrei a izbucnit în plâns înaintea ei.

Femeia nu l-a întrebat întâi câți bani avea sau ce făcuse cu viața lui. L-a întrebat de ce nu încercase mai devreme să ajungă la poartă. El n-a dat vina pe un telefon stricat pentru douăzeci de ani. I-a spus că îi fusese rușine și că, după atâta timp, se temuse să nu fie primit cum o meritase.

Au vorbit până s-a răcit mâncarea. Maria i-a povestit și despre moartea tatălui, cu cinci ani înainte, și despre întrebările la care nimeni nu mai putea răspunde în locul lui. Andrei a rămas peste noapte. Dimineața a găsit-o în bucătărie, așezând iar două farfurii. De data asta a luat el pâinea din dulap.

Nu s-au vindecat douăzeci de ani într-o singură vizită. Au urmat multe discuții și promisiuni ținute în lucruri mici. Dar, în ziua întoarcerii, Maria n-a mai strâns a doua farfurie goală. Fiul ei o spălase și o pusese la loc, ca un om care știa că avea să mănânce acolo și mâine. Poveste de ficțiune.