Toma arăta spre cutiile de pe hol. „Ia-ți lucrurile! Apartamentul e promis, n-ai ce să mai cauți aici!” Lucia a pus cele două căni pe comodă. „L-ai promis? Atunci de ce ți-a cerut cumpărătorul banii înapoi?” Fiul a rămas cu mâna întinsă spre ușă. Crezuse că mama nu știa nici măcar că începuse discuțiile.

Lucia îi îngăduise să caute o locuință mai mică pentru ea, după ce rămăsese singură. Vorbiseră despre variante și cheltuieli, fără să hotărască să plece. Toma se grăbise însă să promită apartamentul unui cunoscut și să încaseze o sumă, spunând că mama era de acord cu toate detaliile.

Cumpărătorul venise cu o zi înainte să măsoare bucătăria. O găsise pe Lucia făcând supă și întrebându-l cine era. Femeia îi spusese simplu că nu își dăduse acordul să părăsească locuința la sfârșitul săptămânii. Bărbatul nu se certase cu ea. Îl sunase pe Toma din fața blocului și îi ceruse să lămurească situația și să-i restituie suma.

Toma nu povestise nimic. Venise în schimb cu niște cutii și cu speranța că, dacă totul părea deja hotărât, mama avea să cedeze. Îi repeta că o făcea pentru binele ei. Lucia l-a rugat să îi spună atunci unde urma să doarmă în seara aceea. Abia după mai multe răspunsuri încurcate a recunoscut că nici nu găsise alt apartament.

Banii fuseseră deja folosiți pentru o datorie a lui. Lucia a aflat asta fără triumf. Nu se bucura că îl prinsese într-o minciună; o durea că planul lui de ajutor începuse prin a-i ascunde unde avea să ajungă. I-a spus că puteau vorbi despre datorie, dar nu cu lucrurile ei împinse în cutii și cu ușa arătată ca unei străine.

Toma a luat telefonul și a sunat cumpărătorul de față cu ea. A recunoscut că promisese mai mult decât stabilise cu mama și a cerut o întâlnire pentru a lămuri restituirea banilor. Nu s-au șters toate problemele în aceeași zi. Au rămas o datorie și multe explicații de dat.

Cutiile au fost duse înapoi în mașină. Lucia a turnat ceai în amândouă cănile, dar nu i-a spus fiului că totul era uitat. „Când vrei să mă ajuți, întreabă-mă și pe mine”, i-a spus. Toma s-a așezat în sfârșit pe scaun, fără să mai vorbească despre locuința ei ca despre un lucru pe care îl putea promite în absența ei. Poveste de ficțiune.