Bărbatul a scos telefonul și a văzut trei apeluri pierdute. Îl lăsase pe silențios, ocupat cu o ședință, apoi își vărsase nervii pe primul om ajuns la ușă. Curierul i-a spus că mama lui era însoțită și că urma să îl sune din nou de la recepție.
O găsise lângă farmacia din cartier, speriată și cu o gleznă lovită după ce alunecase. Femeia era conștientă, vorbea și refuzase să rămână singură în ploaie. O angajată a farmaciei o ajutase să se așeze, iar tânărul rămăsese cu ea până se hotărâseră cum ajunge la evaluare.
Drumul la spital fusese făcut cu un taxi și cu o vecină care o cunoștea. Curierul le însoțise până la intrare și îi căutase apoi fiul. Nu plecase în timp ce femeia încă se temea că nu va avea pe cine suna. De aceea ajunsese târziu la următoarea adresă.
Clientul a ascultat-o pe vecină la telefon, apoi a rămas cu ochii în pământ. Tânărul îi întinsese încă o dată pachetul. «Îmi pare rău că am întârziat.» Bărbatul i-a cerut să nu mai spună asta. Scuza trebuia să vină din partea cealaltă a pragului.
A plătit coletul și a încercat să-i ofere bani în plus. Curierul a refuzat gestul făcut în grabă, dar a acceptat un prosop pentru geacă și o cană cu apă. Bărbatul și-a luat cheile ca să ajungă la mama lui, întrebându-l înainte cum îl cheamă.
A doua zi i-a căutat numele ca să lase un mesaj de mulțumire. Nu a scris despre rapiditatea livrării. A scris despre un om care își oprise ziua ca să nu lase pe altcineva singur. Ceasul de la ușă arăta o întârziere. Povestea din spatele ei arăta altceva. Poveste de ficțiune.