Denis coborî factura. Bunica strângea portofelul în poală și privea spre fereastră. „Îmi ia cardul înainte să văd un leu”, spusese. El venise din străinătate fără să anunțe, cu o geantă plină de cumpărături. În bucătărie găsise becul stins, o cană cu apă rece și o cutie aproape goală de biscuiți.

Îi trimitea bani Georgetei în fiecare lună. Mama lui, Mirela, se oferise să se ocupe de cumpărături și de facturi, fiindcă locuia în același oraș. Când Denis întreba de bunică, primea mereu aceeași explicație: era bine, doar că dormea sau nu avea chef să vorbească la telefon.

În sertarul mesei, Georgeta păstrase toate înștiințările. Nu știa ce fusese achitat și ce nu. Mirela îi lua cardul în ziua în care intrau banii și revenea cu câteva alimente, spunându-i că restul se dusese pe întreținere. „I-am cerut și eu să-mi lase ceva. S-a supărat că n-am încredere în ea”, mărturisi femeia.

Denis își sună mama și îi spuse că se afla în bucătăria bunicii. Mirela tăcu o clipă, apoi îi ceru să nu creadă tot ce auzea: „Știi că uită. Iar a pus banii undeva.” El se uită la portofelul gol și întrebă de ce nu era plătită lumina.

Când Mirela ajunse, începu să numere cu voce tare drumurile pe care le făcuse pentru mama ei. Denis o lăsă să termine, apoi îi ceru chitanțele. Femeia scoase câteva bonuri mici, vechi de săptămâni. Pentru restul banilor nu avea nimic de arătat.

Georgeta nu se ridică de la masă. „Spune-i de mobila din bucătăria ta”, zise. Mirela o privi furioasă. Îi ceruse mamei bani cu împrumut, apoi începuse să ia fără să mai întrebe, convinsă că îi punea la loc înainte să observe Denis. Până atunci, bunica trebuia să se descurce cu ce rămânea.

„Am și eu o viață. Nu numai ea are nevoie”, izbucni Mirela. Denis puse cumpărăturile pe masă și îi răspunse că puteau discuta despre ajutor pentru ea, dar că nu accepta s-o audă numită uitucă pentru a ascunde lipsa banilor. Georgeta își șterse ochii cu colțul mânecii. Nu voise să-i certe. Voise să poată aprinde becul.

În zilele următoare, Denis rămase la bunică. Au pus facturile în ordine, au mers împreună să rezolve plățile și i-a adus un telefon pe care să-l poată folosi singură. Mirela îi lăsă cardul pe masă, lângă portofel. De data aceasta, Georgeta îl puse ea înăuntru.

Când lumina reveni, Denis era la poartă, gata de plecare. Bunica îl strigă să se mai întoarcă un minut. Îi pregătise un sandviș pentru drum. Seara, el primi primul mesaj vocal trimis de ea fără ajutor: „Am mâncat, am încuiat și sunt bine. Mâine mă suni pe mine, da?”