Dana ținea încă biletele de avion când telefonul de pe pat începu să vibreze. Pe ecran era numele tatălui ei. Cu câteva secunde înainte își acuzase soțul că pleca împreună cu altă femeie. „E pentru maică-ta! Mi-a zis că îi e frică de tată-tu!”, îi răspunsese el.

Radu îi arătă numele de pe al doilea bilet. Nu era o coincidență și nici o explicație inventată în grabă. Plecarea era pentru dimineața următoare, spre sora mamei Danei, care locuia în Spania. Un bilet era al lui, celălalt al femeii care, până atunci, răspunsese mereu la întrebări cu „sunt bine”.

Cu două zile înainte, soacra îl sunase de pe telefonul unei vecine. Voia să plece o vreme, dar nu avea curajul să-i spună fiicei. Se temea că Dana avea să vină imediat și să înceapă o ceartă cu tatăl ei, înainte să poată ieși din casă. Îl rugase pe Radu s-o însoțească și să nu promită în numele ei că se va întoarce.

„Și mie îmi spuneai că pleci la muncă?”, întrebă Dana. Radu își coborî privirea. „Am greșit că te-am mințit. Voiam să fie deja aici când îți spun.” Dana lăsă biletele pe valiză. Avea încă motive să fie supărată pe el, dar acum o urmărea altă întrebare: de câte ori o crezuse pe mama ei când spunea că nu se întâmplase nimic?

Răspunse la telefon. Tatăl ei nu salută. „Maică-ta e la voi? Și-a închis telefonul și lipsește o geantă.” Dana se uită spre Radu, apoi îl întrebă calm ce se întâmplase în seara precedentă. Bărbatul râse scurt. Spuse că soția lui exagera și că, dacă venise acolo, trebuia trimisă imediat acasă.

În clipa aceea sună cineva la ușă. Mama Danei stătea pe palier, cu o geantă mică și cu o haină pe care o purta de ani întregi. Când auzi vocea soțului din telefon, se opri. Dana închise apelul și o lăsă să intre fără să o întrebe de ce nu vorbise mai devreme.

Femeia se așeză pe marginea patului. Nu plângea. Își freca degetele și privea biletele, ca și cum hârtia aceea putea să dispară. „Nu vreau să vă certați pentru mine”, spuse. Dana se așeză lângă ea. „Noi avem de vorbit între noi. Tu nu trebuie să te întorci ca să ne împaci.”

Abia atunci mama ei povesti cât de des îi erau controlate apelurile și cum ajunsese să ceară voie pentru lucruri pe care altădată le făcea fără să se gândească. Dana o ascultă până la capăt. Apoi o întrebă pe cine voia lângă ea în avion. „Pe tine, dacă poți”, răspunse femeia.

Radu trase valiza spre el și începu să-și scoată hainele. Apoi deschise laptopul să caute un bilet pentru Dana pe aceeași cursă. Ea își aduse geanta din dulap, iar mama ei întinse pentru prima dată mâna după propriul bilet. Telefonul vibra din nou pe pat. Femeia îl privi, apoi își continuă încet pregătirile. De data aceasta, plecarea nu mai era un lucru pe care trebuia să-l explice la telefon.