Verigheta a atins masa cu un zgomot mic. „La femeia la care ai dormit. M-a chemat să vorbim.” Irina și-a luat geanta, iar Sorin s-a mutat din dreptul ușii doar când a văzut că ea nu se oprește. „Ți-a scris Corina?”, a întrebat. Irina n-a confirmat. Faptul că el spusese numele din prima îi răspunsese deja la încă o întrebare.

Corina o contactase în după-amiaza aceea. Nu-i trimisese insulte și nu-i ceruse să-l lase în pace pe Sorin. Îi scrisese că descoperise că el era încă însurat și că avea ceva important să-i arate. Irina citise mesajul de câteva ori. De luni întregi, soțul îi spunea că își imagina lucruri ori de câte ori întreba unde rămăsese peste noapte.

S-au întâlnit într-o cafenea, la o masă de lângă geam. Corina a venit singură și și-a pus telefonul între ele. „Mi-a spus că sunteți divorțați. Că mai are de rezolvat niște bani cu tine și apoi ne mutăm împreună.” Irina și-a amintit serile în care Sorin susținuse că lucra suplimentar ca să țină casa. I-a venit să râdă, dar n-a putut.

Pe ecran erau mesajele în care el cerea un împrumut pentru un presupus avans la apartament. Corina îi trimisese banii. Când ceruse să vadă locuința, Sorin amânase și îi spusese că fosta soție făcea probleme cu actele. „Eu sunt problema cu actele”, a spus Irina încet. Apartamentul în care locuiau era al ei, cumpărat înainte de căsătorie. Nu fusese pus la vânzare și nu exista avansul despre care vorbea el.

Au rămas câteva minute fără să spună nimic. Irina nu știa pentru ce folosise Sorin banii și nu voia să inventeze o explicație care să-l facă și mai rău. Știa însă că le spusese amândurora lucruri diferite ca să obțină ce voia. Corina i-a cerut scuze pentru o relație despre care înțelesese prea târziu ce ascundea. „Nu eu trebuia să aflu prima”, a spus ea.

Când Irina s-a întors, Sorin o aștepta lângă masă, cu verigheta în palmă. A început să spună că femeia voia să-i despartă. Irina i-a arătat pe telefon mesajul în care el o numea „fosta”. „Nu ne desparte ea acum. Tu ne-ai despărțit în fiecare loc în care ai spus că nu mai sunt soția ta.” El a lăsat inelul jos.

„Și din ce-o să trăiești?”, a întrebat Sorin, revenind la amenințarea care funcționase de atâtea ori. Irina renunțase o perioadă la serviciu ca să se ocupe de o rudă bolnavă, iar el folosise fiecare cheltuială ca să-i amintească de asta. Acum i-a spus doar că avea economii și că își căuta deja de lucru. Nu urma să-i mai ceară voie să se prezinte la un interviu.

Au început să-și organizeze separarea. Corina și-a păstrat mesajele și dovezile transferurilor și i-a cerut lui Sorin să-i dea banii înapoi. Cele două femei n-au devenit prietene peste noapte și n-au făcut un spectacol public din ce aflaseră. Când el a încercat să le pună una împotriva celeilalte, niciuna n-a mai acceptat explicația în care cealaltă era vinovată pentru tot.

În dimineața primului interviu, Irina și-a prins părul în fața oglinzii de pe hol. Telefonul a vibrat cu un mesaj de la Sorin: „Putem să discutăm?” I-a răspuns că va putea mai târziu. Pe masă rămăsese verigheta, într-o cutie mică. Ea avea autobuz de prins și, pentru prima dată după multă vreme, n-a mai întârziat ca să-l liniștească pe el.