Poveste de ficțiune. Toma a văzut ceasul pe masă și a ridicat vocea. Obiectul fusese al soției și nu voia să dispară odată cu alte lucruri pe care încă nu se simțea pregătit să le atingă. Fiica i-a spus că îl duce la reparat, nu îl dă nimănui.

Ceasul se oprise cu luni în urmă. Niciunul nu-l întorsese, de parcă sunetul lui ar fi putut schimba amintirea casei. Ana îl privise la fiecare vizită și înțelesese abia atunci că nu întrebase niciodată dacă tatăl ar vrea să îl audă din nou.

I-a spus unde găsise atelierul și l-a întrebat dacă vrea să vină. Toma a rămas tăcut, apoi și-a căutat paltonul. Avea câteva lucruri de explicat despre mecanism, pe care Ana nu le știa și pe care nimeni nu-l mai întrebase de mult.

Ceasornicarul i-a ascultat și le-a spus că poate verifica mecanismul fără să schimbe carcasa. Toma a cerut să fie păstrată zgârietura de pe margine. Fusese făcută într-o mutare veche, despre care a început să povestească pe drumul spre casă.

După o săptămână au luat ceasul împreună. Ana nu l-a pornit fără să întrebe, iar Toma a întors singur cheia. Sunetul nu a șters liniștea grea din toate camerele, dar pentru câteva clipe i-a făcut să rămână lângă același raft.

Ceasul s-a întors la locul lui. Ana a rămas la ceai și l-a lăsat pe tatăl să termine povestea despre mutare. În seara aceea nu au încercat să se grăbească unul pe celălalt, doar au lăsat timpul să se audă din nou.