Sergiu lăsase motorul oprit în fața casei și își spusese că nu avea să stea mai mult de zece minute. Tatăl îi trimisese banii înapoi fără explicație. Se gândise toată dimineața că suma fusese prea mică și venise pregătit să spună cât de greu îi era și lui.
Tatăl nu a deschis discuția despre bani. A repetat cuvintele din mesajul primit cu o seară înainte: să nu mai deranjeze. Îl sunase pe Sergiu de două ori, fiindcă voia să-l întrebe dacă venea duminică la masă. Fiul, prins într-o ceartă la muncă, îi răspunsese ca și cum fiecare apel era încă o cerere.
Bătrânul avea cheltuielile lui, dar în ziua aceea nu pentru ele sunase. Gătise prea mult, păstrase o porție în frigider și se uitase de câteva ori pe fereastră. Când intrase transferul, simțise că fiul plătise ca discuția să nu mai aibă loc. De aceea trimisese suma înapoi.
Sergiu și-a pus geaca pe spătar. Explicațiile despre serviciu îi veneau în minte, dar și-a dat seama că nu aveau să îndrepte felul în care scrisese. I-a cerut iertare pentru mesaj și l-a întrebat dacă porția aceea mai era în frigider. Tatăl a dat din cap și a scos încă o farfurie.
Au mâncat fără să facă planuri mari. Fiul i-a povestit despre ziua de la muncă, iar bătrânul despre poarta care trebuia reparată. Înainte să plece, Sergiu a întrebat la ce oră să vină duminica următoare. Nu a promis că va avea mereu timp, ci a ales o oră pe care chiar putea s-o respecte.
Banii aveau să rămână o discuție separată, purtată fără vorbe aruncate în grabă. În duminica următoare, scaunul nu a mai rămas gol. Tatăl a pus mâncarea pe masă și nu a fost nevoie să întrebe de ce venise fiul. Întâmplarea și personajele sunt fictive.