„Nu pui poza aici! Avem clienți, nu parastas!” Administratorul a împins rama înapoi pe tejghea înainte să privească fotografia. Femeia o adusese într-o sacoșă căptușită cu un prosop. Întrebase dacă poate rămâne lângă recepție, în locul din care fusese scoasă o ramă mai mică în timpul renovării.
Hotelul își schimbase numele, perdelele și mobila în mai puțin de o lună. Tânărul care preluase conducerea voia să termine totul înainte de deschidere. Femeia mai trecuse pe acolo, însă de fiecare dată i se spusese că noul administrator nu are timp. Acum venise devreme și hotărâse să îl aștepte.
„El a ridicat hotelul! Tu i-ai luat numele!” Palma ei a rămas pe ramă. Tânărul își petrecuse ultimii ani în străinătate și vorbea despre clădire ca despre un proiect nou. Tatăl îi lăsase cheile și o firmă care încă mergea. În planul de renovare nu păstrase nici măcar fotografia de la prima recepție.
„Tata? De unde ai fotografia asta?!” Abia când a ridicat rama l-a văzut pe bărbatul din imagine. Purta haine de lucru și stătea în fața aceleiași clădiri, cu ferestrele încă nemontate. Lângă el era femeia de peste tejghea, mult mai tânără, ținând două pahare de ceai.
Femeia era a doua soție a tatălui. Fiul știa de ea, dar amânase fiecare ocazie de a o cunoaște. După moartea tatălui discutase numai cu oamenii care se ocupau de acte. Ea adusese fotografia pentru că în camera de acasă nu încăpea toată munca pe care o făcuseră împreună. Nu venise să oprească renovarea.
Administratorul a pus rama la recepție și a rugat-o să rămână la masă. Au privit fotografiile din telefon, cu ani de lucrări și primele camere terminate. Numele nou a rămas pe hotel, dar în hol a apărut povestea celui care îl construise. Înainte de inaugurare, fiul a invitat-o personal. De data aceasta știa cum o cheamă și de ce trebuia să fie acolo.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.