„Nu-mi da haina! Nu cerșesc de la nimeni!” Bătrâna a împins ușor pachetul înapoi către bărbat. El venise la poarta ei cu o haină nouă, împăturită pe braț, fără să spună de la cine știa adresa. Femeia nu îl recunoștea și nu voia să fie fotografiată pentru o faptă bună.

În ultimii ani se obișnuise să refuze lucrurile oferite în grabă, cu un telefon pregătit în cealaltă mână. Își cosea singură căptușeala și spunea că o mai ține o iarnă. Bărbatul nu avea însă nici cameră, nici însoțitor. Avea doar o amintire pe care încerca să o spună până la capăt.

„Nici eu n-am cerut! Tu m-ai luat din gară!” Femeia a ridicat ochii de la haină. Cu mulți ani înainte găsise un copil rătăcit, tremurând lângă o bancă. Îl dusese la poliție, așteptase cu el să fie găsită familia și îi lăsase propria haină pe umeri.

„Copilul ăla?! Doamne, tu ești?!” Bărbatul a dat din cap și a arătat spre buzunarul interior al hainei vechi. Își amintea până și locul în care ea ascunsese un biscuit, ca să îl facă să mănânce. Acum venise să îi spună ce se întâmplase după noaptea din gară.

Copilul fusese găsit de familie în aceeași noapte, după ce se pierduse de bunică la schimbarea trenului. Părinții îi căutaseră numele femeii care rămăsese lângă el, dar primiseră doar un prenume. Când a devenit adult, bărbatul a reluat căutarea prin oamenii care lucraseră atunci în gară. O fostă casieriță a recunoscut povestea și l-a îndrumat către satul ei.

Nu venise să îi plătească o datorie cu o haină. Voia să o cunoască și să îi spună că se întorsese acasă în siguranță. Bătrâna l-a poftit la o cană cu ceai, iar haina a rămas pe spătar până când ea a ales să o probeze. I-a venit bine. La plecare i-a pus un biscuit în buzunar, râzând pentru prima dată în după-amiaza aceea. Au schimbat numerele de telefon, cu promisiunea unei vizite fără pachete și fără cameră.

Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.