„Eu m-am lăsat.” Mama a pus mapa pe masă și i-a cerut să nu mai rupă lucruri doar pentru că ceilalți nu sunt de acord cu el. Locuința cea mică fusese cumpărată din economiile ei.

Lucrase ani întregi și-și ținuse socotelile separat. De fiecare dată când pomenise că vrea să facă ceva pentru copil, soțul îi spusese că știe el mai bine unde trebuie să ajungă banii.

Fiul nu pleca să-i abandoneze. Îi lăsase adresa și numărul, iar în noua locuință pregătise o cameră în care mama putea veni oricând. Nu mai voia însă ca fiecare alegere să înceapă cu o amenințare.

Tatăl a strâns bucățile de hârtie, fără să mai găsească o replică. Când a ridicat vocea iar, mama i-a cerut să asculte până la capăt, așa cum le ceruse mereu lor.

Băiatul a luat valiza și a coborât treptele. N-a trântit poarta. I-a spus tatălui că vor putea vorbi din nou când nu mai trebuie să aleagă între familia lui și propria viață.

În seara aceea, mama a pus pe masă o singură cheie. Pe cealaltă o păstrase pentru ea. Pentru prima dată după mulți ani, nu i-a explicat nimănui de ce.

Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt imaginate.