Colega ținuse socotelile atelierului și păstrase copii după închiderea lui. Când fostul patron vânduse ultimele utilaje, îl căutase din nou și-i amintise de oamenii care plecaseră fără banii promiși.
Brutarul cumpărase unul dintre cuptoare. Prin el ajunsese la femeile din vechiul atelier și acceptase să predea plicurile. Nu era o pomană, iar suma nu fusese strânsă de la clienții din brutărie.
Pâinea prea rumenită fusese o încurcătură făcută în grabă. Când văzuse ce-i dăduse, bărbatul luase alta de pe raft și o pusese lângă plic. Femeia începuse însă deja să-l certe.
Ea a deschis caietul și a găsit și numele colegei. Avea de primit la fel ca toți ceilalți, dar alesese să-i caute întâi pe cei despre care știa că au copii acasă.
Femeia a sunat-o din prag. Nu i-a cerut să explice de ce tăcuse atâta. I-a spus doar că plicul ajunsese și că, dacă mai are de împărțit, poate s-o ajute după serviciu.
Seara, pe masă a pus pâinea bună. Pe cea prea rumenită a tăiat-o pentru a doua zi. Nu voia s-o arunce; voia să-și amintească și cât de repede judecase un om care o chemase înapoi ca să-i dea ceva al ei.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt imaginate.