Doina a prins-o pe mireasă în hol, cu o caserolă în mâini. „La nunta asta nu iei mâncare la pachet! N-ai pic de rușine?!” Alina a ținut capacul cu amândouă palmele. „E pentru tata. El n-a avut voie să intre în restaurantul vostru!” În sală începuse o melodie veselă, dar cele două femei nu s-au întors spre ea.
Tatăl Alinei lucrase toată viața la construcții. Venise la nuntă într-un costum cumpărat cu mulți ani înainte și în pantofi curați, reparați de el. Doina îl întâmpinase la intrare și îi spusese că înaintea invitaților importanți ar fi fost mai bine să aștepte afară până se organiza așezarea la mese.
Omul o crezuse la început. Apoi observase că ceilalți intrau fără să fie opriți. Când întrebase de fiica lui, Doina îi spusese că era ocupată cu fotografiile și că îl va chema ea. Nu voise să-i facă Alinei un necaz în seara nunții, așa că se așezase pe banca de lângă restaurant.
Alina aflase de la o ospătăriță. Își căutase tatăl în sală și i se spusese că probabil plecase devreme. Femeia de la servire o trăsese deoparte și îi arătase banca prin geam. Mireasa pregătise o porție înainte să afle cum fusese ținut acolo. Acum soacra o certa și pentru asta.
Mirele a ieșit în hol chiar când Alina i-a spus Doinei că tatăl ei nu avea nevoie de resturi sau de o intrare pe ascuns. Avea un loc la masa fiicei sale. Soțul a luat un scaun din apropiere și a ieșit împreună cu ea. Nu i-a cerut să intre întâi la dans ca să nu se supere musafirii.
Tatăl a încercat să spună că nu era nimic, că se simțea bine pe bancă. Alina s-a așezat lângă el în rochia albă și a deschis caserola. Au mâncat câteva înghițituri împreună, până când omul a putut spune de ce nu intrase. Abia apoi s-au întors în sală, toți trei.
Doina și-a cerut scuze mai târziu, fără să poată șterge scena din hol. Alina i-a spus că următoarea masă de familie începea cu același respect pentru fiecare om așezat la ea. Din seara nunții a păstrat o fotografie făcută pe bancă: rochia întinsă pe ciment și mâna tatălui strângând-o pe a ei. Poveste de ficțiune.