Mircea stătea în intrarea blocului cu dosarul sub braț. „Scoate câinele din bloc! De mâine n-ai ce căuta aici!” Irina a scurtat lesa și și-a ținut câinele lângă picior. „El a simțit gazul. Tu ai refuzat să deschizi ușa!” Administratorul a coborât dosarul. Pe scară încă mirosea a aer rece de la ferestrele lăsate larg deschise.
În după-amiaza dinainte, câinele se oprise pe palier și lătrase insistent lângă o ușă. Irina simțise un miros neobișnuit și încercase să-i cheme pe cei care locuiau acolo. Îl sunase și pe administrator. Mircea îi răspunsese că sigur iar făcea animalul gălăgie și că n-avea timp să urce pentru fiecare plângere.
Irina nu a încercat să rezolve singură problema. Oamenii au cerut ajutor, iar echipa venită a găsit o defecțiune. Au fost scoși afară până s-a făcut verificarea. Când s-au întors, vecina de la ușa respectivă îi mulțumise femeii și își mângâiase câinele. Mircea nu venise la discuție.
A doua zi, administratorul adusese o plângere mai veche despre zgomot. Voia să o citească în fața vecinilor, ca și cum nimic nu se întâmplase. Irina nu i-a spus că animalul n-ar putea greși niciodată. I-a cerut să facă deosebirea între o nemulțumire și un pericol pe care refuzase să îl ia în serios.
Vecina a coborât și a confirmat că ea îl sunase și îl căutase pe Mircea. Alți locatari au spus ce văzuseră. Nimeni nu a cerut ca animalul să fie lăsat fără lesă ori ca zgomotul să nu mai conteze. Au cerut doar ca administratorul să nu folosească plângerea pentru a acoperi felul în care răspunsese.
Mircea a recunoscut, cu greu, că se grăbise să respingă telefonul. Irina i-a spus că nu avea nevoie să iubească animalele ca să asculte un om îngrijorat. Discuția a rămas despre ce putea face fiecare și despre felul în care se chemau oamenii potriviți atunci când apărea o problemă. Câinele a stat culcat lângă piciorul ei tot timpul.
În seara următoare, Irina l-a întâlnit pe Mircea lângă cutiile poștale. El nu i-a mai arătat ieșirea. A întrebat cum îl chema câinele și i-a lăsat loc să treacă. Nu deveniseră prieteni. Dar pe scara aceea, o femeie nu mai trebuia să își ceară scuze pentru că insistase să fie ascultată. Poveste de ficțiune.