„Pentru băiatul tău! Întreabă-l de ce nu mai vine acasă!” Mihaela a coborât cutiuța goală. Dorin și-a băgat mâna fără verighetă în buzunar și a privit spre intrarea amanetului. Venise acolo convins că avea să rezolve totul înainte să afle ea. Acum se simțea ridicol, prins pe trotuar între promisiunea făcută băiatului și minciunile spuse soției.

Vlad avea douăzeci și doi de ani și era fiul Mihaelei din prima căsătorie. Cu trei luni înainte plecase pentru un loc de muncă în străinătate. La telefon spunea că era bine, că avea cazare și că urma să trimită și el bani. În ultima lună vorbise din ce în ce mai rar cu mama. Lui Dorin, pe care îl strigase mereu pe nume, începuse însă să-i telefoneze noaptea.

Locul de muncă promis nu existase. Vlad plătise niște oameni care îi ceruseră bani pentru plecare și cazare, iar după ce ajunsese descoperise că nu-l aștepta nimeni. Se întorsese în țară și stătea pe unde putea, rușinat să recunoască ce pățise. Îi spusese lui Dorin fiindcă nu mai avea bani nici pentru mâncare. Îl rugase să nu afle mama lui că se întorsese fără nimic.

Dorin îl ajutase cu ce putuse, până își terminase economiile mici. Amanetase propria verighetă pentru încă niște cheltuieli și o cameră în care băiatul să poată dormi. Mihaelei îi spusese că pierduse inelul la lucru. Apelurile ascunse și banii care dispăreau o făcuseră să creadă că exista altă femeie. Când găsise cutiuța goală, îl urmărise.

„Și v-ați gândit amândoi că eu n-am voie să știu?”, l-a întrebat ea. Dorin a dat din cap, rușinat. „Am crezut că-l ajut să vină singur să-ți spună.” Mihaela și-a șters ochii cu dosul palmei. Nu-i trecuse furia. Doar că acum avea altă întrebare: unde dormea fiul ei în seara aceea?

L-au găsit la autogară, unde stabilise să se întâlnească cu Dorin. Vlad s-a ridicat când a văzut-o pe mama lui și a început să spună că avea să dea toți banii înapoi. Mihaela l-a oprit. „Mai întâi vii acasă și dormi. Mâine îmi spui tot.” Băiatul s-a uitat spre Dorin, așteptând parcă să fie certat că stricase înțelegerea. Bărbatul i-a luat doar sacoșa din mână.

A doua zi au pus pe masă mesajele, plățile și promisiunile primite de Vlad. Nu s-au prefăcut că banii pierduți se vor întoarce imediat. Au început să lămurească ce se întâmplase și să organizeze cheltuielile de acasă. Mihaela le-a spus amândurora că nu mai accepta să fie mințită pentru a fi protejată. Nici Vlad, nici Dorin n-au încercat s-o contrazică.

Băiatul și-a găsit de lucru în oraș după câteva săptămâni. Din primii bani a pus deoparte o parte pentru recuperarea inelului. Mihaela încă îl întreba uneori pe Dorin de ce nu venise la ea din prima. El nu se mai apăra cu intențiile bune. Îi spunea că greșise. Era mai greu decât să joace rolul omului care rezolvă totul singur.

Când au ieșit împreună din amanet, Dorin și-a pus verigheta la loc și a rotit-o pe deget. Vlad ținea o sacoșă cu pâine și fructe. „Tată, poți s-o iei puțin? Mă sună de la muncă.” Dorin a întins mâna după sacoșă și a rămas o clipă fără cuvinte. Mihaela îl striga deja să vină. De data asta mergeau toți trei acasă.