Sorin voia să elibereze apartamentul tatălui într-o singură după-amiază. Fotoliul vechi îi stătea în drum și nu era dispus să plătească pentru repararea lui. Tapițerul îl chemase totuși să vină personal. Când i-a întins plicul găsit sub material, Sorin a spus primul lucru care îl apăsa de câteva luni: nici la înmormântare nu ajunsese.
Lucrase în străinătate și pierduse avionul după ce aflase prea târziu cât de gravă era starea tatălui. În familie circulase apoi ideea că preferase să rămână la serviciu. De rușine și supărare, Sorin nu încercase să se explice. Venise acum să strângă lucrurile, hotărât să nu păstreze nimic care îl obliga să se gândească la ultima lor convorbire.
Plicul nu conținea bani. Înăuntru erau scrisorile pe care Sorin i le trimisese din primul an de muncă, pe vremea când încă scria de mână. Tatăl le păstrase în fotoliu ca să le citească seara. Deasupra lor pusese o pagină nouă, începută și neterminată, pe care își notase ce voia să îi spună când se întorcea.
Sorin a citit că tatăl era mândru de el, chiar dacă la telefon îi cerea mereu să se mute înapoi. Ultimul rând vorbea despre un bilet cumpărat pentru vară. Bătrânul plănuise să meargă să vadă unde locuia fiul. Nu îl anunțase fiindcă voia să îl surprindă și îi era teamă că băiatul ar fi plătit totul.
Tapițerul nu l-a întrebat de ce nu venise la înmormântare. I-a adus un pahar cu apă și l-a lăsat să citească. Sorin a sunat-o pe sora lui din atelier și, pentru prima dată, au vorbit despre orele acelea fără să se acuze. Niciun plic nu schimba trecutul, dar putea să oprească felul în care îl răneau mereu din nou.
Fotoliul a fost reparat cu material simplu, ales fără grabă. Sorin l-a dus în camera lui, nu într-o magazie. Plicul stă într-un sertar, iar locul ascuns a rămas gol. Când vine acasă, se așază acolo să își sune familia, înainte să deschidă laptopul de serviciu.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.