Raluca venise la gară înaintea mamei și pusese geanta pe banca de lângă perete. Bătrânul de la celălalt capăt nu părea grăbit să plece. Când i-a spus că păstrează locul pentru mama ei, omul a răspuns că tot pe ea o aștepta. Numele rostit imediat după aceea i-a tăiat femeii orice replică.
Raluca crescuse cu povestea unui tată mort când ea era foarte mică. Nu văzuse un mormânt, fiindcă mama spunea că era departe și că nu mai avea pe nimeni acolo. Învățase să nu întrebe. Acum, în fața ei, un bărbat cu o sacoșă în mână știa numele mamei, vechea lor adresă și cum îi spunea ei când era copil.
Omul nu venise întâmplător la gară. Mama Ralucăi îi trimisese o scrisoare după ce găsise o adresă printr-o rudă. Îi propusese să se întâlnească înainte să vorbească amândoi cu fiica. Nu prevăzuse că fata o va însoți și va ajunge mai repede. Trei decenii de evitare se spărgeau acum într-o conversație pe o bancă.
Când mama a sosit, Raluca i-a cerut să nu îi spună iar că o protejase. Despărțirea părinților fusese urâtă, iar tatăl plecase și renunțase prea ușor să mai caute legătura. Mama transformase absența într-o moarte, fiindcă nu știa cum să explice abandonul. Niciunul nu avea o variantă în care ieșea fără vină.
Raluca nu i-a îmbrățișat pe amândoi și nu a acceptat să înceapă de la zero. I-a cerut tatălui să îi lase un număr de telefon și mamei să îi arate scrisoarea. Apoi a luat geanta de pe bancă și s-a așezat între ei. Voia răspunsuri, chiar dacă urmau să doară și chiar dacă întâlnirea nu putea repara anii lipsă.
Au plecat din gară separat. Peste o săptămână, Raluca l-a sunat pe bărbat și i-a pus prima întrebare pe care o scrisese acasă: de ce se oprise din căutat. Povestea lor nu s-a încheiat cu trenul din acea zi. Pentru prima dată însă, continuarea nu mai era hotărâtă în locul ei.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.