Când vecina a pus două lumânări pe masa din bucătărie, tanti Elena a izbucnit. Nu voia să fie tratată ca o bătrână uitată, deși în casă nu mai funcționa niciun bec. Cu o zi înainte îi dăduse fiului toată pensia rămasă după cumpărături. El promisese că rezolvă factura înainte să se întoarcă la serviciu.
Vecina îl văzuse dimineață și îl întrebase dacă plătise. Bărbatul răspunsese grăbit că da, apoi plecase fără să mai urce la mamă. Acum, în lumina care intra pe fereastră, Elena își scutura portofelul gol pe masă. Nu suma o durea cel mai tare, ci gândul că propriul copil o mințise pentru niște bani pe care știa cât de greu îi strânsese.
L-au sunat pe difuzor. Fiul a trimis imediat fotografia unei chitanțe, convins că făcuse tot ce trebuia. Numai că hârtia nu avea datele furnizorului și nici adresa Elenei. Banii îi dăduse unui om care se prezentase la poartă drept încasator, cu o mapă și o legitimație arătată în grabă.
Elena și-a recunoscut greșeala înainte să o facă fiul. Ea îl trimisese la omul de la poartă, fiindcă așa plătise facturi cu mulți ani în urmă. Amândoi presupuseseră că celălalt verificase. Vecina a pus lanterna în mijlocul mesei și le-a spus să lase reproșurile până după ce află exact ce se întâmplase.
Fiul a venit cu plata făcută prin canalul oficial și a păstrat toate dovezile primite de la necunoscut pentru sesizare. În seara aceea au mâncat împreună, la lumina lanternei. Elena i-a cerut iertare pentru acuzație, iar el pentru că spusese că rezolvase totul fără să se asigure că mama lui era bine.
Când lumina a revenit, vecina a vrut să ia lumânările. Elena a oprit-o râzând printre lacrimi: pe acelea le păstra pentru ziua ei. Fiul a rămas încă o oră, deși factura nu îl mai ținea acolo. Era prima seară după mult timp în care telefonul lui a stat cu ecranul în jos.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.