Bărbatul era un posibil cumpărător al utilajelor, iar fostul șef îl rugase să-l sune când ajunge. Îi prezentase atelierul ca pe un loc în care oamenii abia așteaptă să reînceapă munca. Nu pomenise de lunile neplătite.
Femeia a cerut ca apelul să rămână deschis și a spus tot ce știa: promisiunile, zilele lucrate și explicațiile schimbate după închidere. Nu voia să strice o vânzare. Voia ca un om nou să nu cumpere și povestea cosmetizată a celui vechi.
Fostul șef a încercat să spună că lucrurile se vor regla după înțelegere. Ea l-a întrebat dacă ar accepta să muncească din nou o zi numai pentru aceleași cuvinte. La celălalt capăt nu s-a auzit un răspuns.
Cumpărătorul a lăsat telefonul pe masă și a cerut clarificări înainte să continue. Femeia nu s-a apucat să hotărască afacerea în locul lui. I-a dat numele oamenilor care trebuiau ascultați, dacă voia să afle ce rămăsese în urmă.
În săptămâna aceea au început discuții în care au fost prezenți și foștii angajați. Nu toate problemele s-au rezolvat imediat. Dar plata muncii lor nu a mai fost un detaliu de ascuns până după fotografii.
Femeia a stins lumina atelierului la sfârșitul întâlnirii și a încuiat. Când omul a întrebat dacă mai poate reveni, ea a spus că da. De data aceasta, știa și el că trebuie să vină cu întrebări, nu doar cu telefonul pregătit.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt imaginate.