O verișoară folosise imaginea diplomei pentru a se lăuda cu studii pe care nu le terminase. Schimbase numele în imagine și o trimisese unor cunoscuți. Unul dintre ei îi arătase tatălui, convins că întreaga familie știe de reușita ei.
Tatăl înțelesese imediat ce document fusese copiat. Gestul de a rupe foaia tipărită fusese o izbucnire de furie, dar o speriase pe fiică. I-a cerut iertare înainte să vorbească despre greșeala celeilalte fete.
Fiica a verificat că diploma ei era întreagă, apoi a sunat verișoara. Nu voia o explicație despre cât de greu este să fii comparată cu altcineva. Voia ca imaginea falsă și povestea din jurul ei să fie retrase și lămurite cu cei care le primiseră.
Verișoara a recunoscut că începuse cu o minciună spusă la o masă și continuase de teamă să nu fie descoperită. Nici una dintre explicații nu transforma munca altei persoane într-un lucru pe care îl putea împrumuta.
Familia a încetat să mai numească întâmplarea o joacă. Fata nu a publicat datele din diplomă și nici nu a transformat totul într-o umilire în fața străinilor. A cerut corectarea lucrurilor acolo unde minciuna fusese spusă.
Tatăl a strâns bucățile și a pus mapa la loc. „Trebuia să-ți spun, nu să te sperii”, i-a zis. Fiica a dat din cap. În ziua aceea a avut nevoie ca cineva să-i apere munca fără să-i rupă, încă o dată, liniștea.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt imaginate.