Primarul a venit însoțit de omul care se ocupase de reparație. A recunoscut husa imediat. Telefonul fusese al lui, dar îl lăsase temporar echipei care trebuia să-i trimită fotografii de la lucrare. I se spusese că dispozitivul se stricase și nu mai putea fi folosit.
Costel găsise telefonul agățat în zona de prindere a găleții, după ce observase că lanțul se bloca. Nu știa dacă apa fusese afectată și nu voia ca oamenii să continue s-o ia înainte să fie verificată fântâna. Lacătul fusese o măsură provizorie, nu o hotărâre de a ține satul departe.
Întrebat în fața vecinilor, responsabilul lucrării a recunoscut că unul dintre oamenii lui scăpase telefonul. Nu încercase să-l recupereze și nu anunțase incidentul. Mai grav, fotografiile cu lucrarea terminată fuseseră trimise înainte ca toate operațiunile promise să fie făcute.
Anica i-a cerut să spună limpede ce reparase și ce lăsase pe mai târziu. Discuția nu s-a încheiat cu o fotografie lângă capac. Au chemat oameni să verifice lucrarea, iar până la lămurirea situației au asigurat apă din altă parte pentru gospodăriile care depindeau de fântână.
Telefonul nu a fost pornit pe marginea drumului și nimeni nu a găsit în el vreo dovadă miraculoasă. Obiectul scos de Costel fusese suficient ca explicațiile grăbite să nu mai poată ține loc de răspunsuri. Lucrarea a trebuit refăcută și verificată înainte ca fântâna să fie redeschisă.
Când Anica a venit din nou cu bidoanele, Costel tocmai lua lacătul de pe capac. I-a întins găleata și a lăsat-o să vadă ce se schimbase. Ea i-a spus că încă nu-i plăcuse felul în care o oprise. El a dat din cap și i-a arătat hârtia cu verificarea: de data aceasta, venise și răspunsul.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt imaginate.