Ilie își pregătise sacoul cu o seară înainte și pusese trandafirul într-un pahar cu apă. Fiul trecuse pe la el să îi aducă niște cumpărături. Nu știa nimic despre proba programată în după-amiaza aceea și a interpretat hainele de sărbătoare în felul cel mai rapid.
La căminul cultural se formase o mică trupă de amatori. Ilie se înscrisese după ce văzuse câteva repetiții și descoperise că îi plăcea să învețe replici și să lucreze cu alți oameni. Nu îi promisese nimeni un rol principal sau o carieră nouă. Voia doar să încerce un lucru pe care îl admirase de mult.
Fiul l-a întrebat de ce nu spusese acasă. Tatăl i-a explicat că își imaginase reacțiile înainte să le audă: glume despre vârstă, întrebări despre rost și sfaturi să nu se obosească. Prima replică a băiatului nu îl ajutase să creadă că se înșelase.
Au vorbit câteva minute lângă oglindă. Ilie nu cerea să fie lăudat înainte de probă, dar ar fi vrut să poată povesti fără să se justifice pentru fiecare dorință. Fiul și-a cerut scuze pentru ton și l-a întrebat dacă voia să repete scena cu cineva înainte de plecare.
Au citit împreună replicile și au încurcat de câteva ori ordinea. Au râs de greșelile lor, nu de faptul că tatăl încerca. Trandafirul era un obiect pentru o scenă scurtă. Cravata fusese aleasă fiindcă îi plăcea lui Ilie cum se vedea cu ea, chiar dacă nimeni nu o ceruse.
Proba nu l-a transformat pe loc într-un actor. A primit câteva indicații și o nouă întâlnire pentru repetiții. Seara, fiul l-a sunat să întrebe cum fusese, fără să înceapă cu o glumă. Ilie a povestit atât ce îi ieșise, cât și ce avea de învățat. Povestea și personajele sunt fictive.