Costel voia să ajungă până în satul vecin să ia o piesă pentru pompa stricată. Stătuse de cu seară cu oamenii care scoteau apa din curți. Nu avusese timp să treacă pe acasă, iar cizmele îi erau încă grele. Când a pus piciorul lângă treapta microbuzului, Doru l-a oprit.
Șoferul curățase podeaua în zori și vedea doar noroiul. Costel i-a răspuns mai tare decât obișnuia. Curtea din care venea era chiar a lui Doru, de la capătul uliței. Soția șoferului sunase la vecini în toiul nopții, după ce apa începuse să intre pe lângă magazie.
Doru scosese telefonul încă din timpul replicii. Avea apeluri pierdute și un mesaj scurt: oamenii veniseră, curtea era eliberată, iar el să nu se întoarcă în grabă de pe traseu. Nu aflase cine fusese acolo. Acum Costel îi arăta cu bărbia haina udă, fără să mai ceară vreo explicație.
Șoferul a lăsat palma jos și a deschis mai larg ușa. A adus un carton pentru treaptă și i-a cerut omului să urce. Costel nu voia o cursă gratuită și nici mulțumiri în fața cuiva. Voia doar piesa de care aveau nevoie, ca să nu lase pompa scoasă din lucru când alți vecini încă așteptau.
După ce și-a terminat cursa, Doru a trecut pe acasă, s-a schimbat și s-a dus după ceilalți. De data asta a luat el lopata. Costel i-a arătat unde rămăsese pământul adunat, apoi s-au apucat de treabă fără să mai aducă vorba despre microbuz.
Seara, podeaua vehiculului a fost spălată din nou. Doru a recunoscut că îi fusese mai ușor să judece niște cizme decât să întrebe de unde veneau. A doua zi, la prima cursă, lângă treaptă se afla o perie. Mâna ridicată în fața omului nu s-a mai repetat. Întâmplarea și personajele sunt fictive.