Trofeele fuseseră puse într-o cutie amestecată cu dosare și ornamente rupte. În graba pregătirilor, cineva scrisese pe capac că nu mai trebuiau păstrate. Îngrijitorul le văzuse lângă container și recunoscuse o panglică prinsă de fiica lui, pe când era elevă în aceeași școală.
Nu le luase pentru el. Le dusese acasă fiindcă începuse ploaia, le ștersese și încercase să găsească un loc în care să le poată aduce înapoi. Așteptase să fie liniște de teamă să nu pară că îi ceartă pe oamenii care hotărâseră curățenia.
Directoarea a aprins lumina din magazie și au așezat fiecare obiect pe masa veche. Unele aveau nume, altele numai anul și echipa. Pentru prima dată în săptămâna aceea, renovarea a încetat să fie o listă cu lucruri de scos. A devenit o întrebare despre ce merita să rămână.
A doua zi au cerut profesorilor să verifice obiectele înainte de orice aruncare. Nu au păstrat fiecare hârtie și nici fiecare bucată de mobilier. Au salvat însă trofeele, fotografiile de grup și câteva lucrări care spuneau istoria școlii mai bine decât un perete proaspăt vopsit.
Fiica îngrijitorului a venit în weekend să îl ajute la noua vitrină. Între timp devenise adult și lucra în alt oraș. Când și-a văzut numele pe plachetă, a râs că tatăl ei fusese singurul care nu uitase concursul. El i-a spus că nu era vorba numai despre ea.
La intrarea în școală a apărut un raft pentru lucrurile recuperate. Nu avea numele unui donator. Directoarea îl rugase pe îngrijitor să aleagă primul obiect, iar el pusese trofeul cu panglica decolorată în mijloc. În acea noapte nu păzise o magazie, ci munca unor copii.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.