Administratorul, Petru, s-a gândit imediat la un fost colaborator care avusese acces la birou. Copia cheii nu fusese recuperată la timp, deși lucrul împreună se încheiase. Femeia i-a descris persoana și a spus că o mai văzuse cândva ajutând în piață.
Aneta nu plătise unui om apărut din senin. Recunoscuse o față și îl văzuse intrând într-un loc în care presupunea că intră numai cei care au treabă acolo. Petru a înțeles că nu era drept să-i ceară ei să explice singură o încredere sprijinită și pe o neglijență de care răspundea el.
Au vorbit cu ceilalți vânzători și au aflat că mai fuseseră cerute sume în aceeași după-amiază. Au pus laolaltă ce știa fiecare și l-au contactat pe fostul colaborator. Bărbatul nu a mai putut susține că venise doar să ia niște lucruri rămase în birou.
El a recunoscut că ceruse bani fără acordul administratorului, folosindu-se de faptul că oamenii îl cunoșteau din vedere. A restituit sumele și a înapoiat cheia. Explicațiile lui despre o problemă personală nu au schimbat ce le spusese vânzătorilor când aceștia îi întinseseră banii.
Petru și-a cerut scuze Anetei și celorlalți pentru partea pe care o lăsase nelămurită. Au stabilit cum vor fi anunțate pe viitor plățile în piața lor și cine poate răspunde la întrebări, ca oamenii să nu mai fie nevoiți să ghicească dacă o cerere este făcută cu știrea lui.
Aneta a pus banii înapoi în plic. Nu avea de ce să se rușineze că avusese încredere într-un om cunoscut. La închidere, a trecut pe lângă birou și l-a salutat pe Petru. De data aceasta, ușa, cheia și răspunsurile despre bani spuneau aceeași poveste.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.