Semnătura Marei fusese pusă pe o fișă de verificare de la o etapă anterioară. În dosarul final, acea pagină ajunsese împreună cu descrierea altei lucrări. Organizatorii pregătiseră mai multe copii, iar documentele fuseseră grupate greșit înainte să intre în sala de jurizare.
Ceramistul, Dan, avea propria copie și fotografii făcute în atelier. Datele și modelul din imaginile lui nu se potriveau cu lucrarea despre care fusese anunțată Mara. Ea văzuse asemănarea dintr-o singură foaie și transformase prea repede o nelămurire într-o acuzație spusă în fața omului.
Au chemat persoana care pregătise mapele și au așezat documentele în ordine. Greșeala nu putea fi ascunsă printr-o pagină schimbată discret la loc. Dan ceruse să fie lămurit de unde venise acuzația, pentru că în concurs numele și munca lui fuseseră puse public sub semnul întrebării.
Mara și-a cerut iertare fără să spună că era doar obosită sau că altcineva trebuia să verifice în locul ei. Citise prea puțin și vorbise prea sigur. I-a cerut lui Dan să le arate schițele și a ascultat explicația pe care ar fi trebuit să o ceară de la început.
Organizatorii au făcut clarificarea în fața celor care auziseră acuzația și au corectat dosarele. Dan a primit premiul după ce documentele au fost puse în ordine. Nu și-a dorit o ceremonie mai mare, ci ca oamenii să știe că lucrarea de pe masă avea în spate munca lui.
La plecare, Mara l-a întrebat dacă poate veni să vadă atelierul. Dan i-a spus că ușa este deschisă și că îi poate arăta modelele de la început. Trofeul a plecat cu el, iar copiile greșite au rămas la organizatori, împreună cu explicația pe care nimeni nu mai avea voie să o sară.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.