Plicul îl pusese croitorul, Vasile, cu două zile înainte. Fiul îi lăsase haina, iar el încercase de câteva ori să scrie un mesaj pe care nu îl terminase. Îi era rușine că ajutorul primit de la tată nu fusese întors cât timp omul încă trăia.
Cu ani în urmă, atelierul lui Vasile trecuse printr-o perioadă grea. Tatăl lui Radu îi împrumutase bani fără să vorbească despre asta prin familie sau prin sat. Îi ceruse să îi dea înapoi când poate, iar croitorul tot amânase, convins că prietenul lui nu are nevoie de ei atât de repede.
Când auzise de facturile rămase după moartea lui, Vasile înțelesese cât de mult presupusese în loc să întrebe. Adunase suma și pregătise o scrisoare. O pusese în haină, apoi hotărâse că nu este drept să-l lase pe Radu să găsească banii singur și să creadă altă poveste despre tată.
Radu a citit foaia veche în care tatăl notase împrumutul. Nu era un om fără griji care își ascunsese economiile. Fusese un om care ajutase și care, spre sfârșit, nu mai avusese puterea sau răgazul să ceară tot ce îi era datorat.
Vasile i-a spus că întoarce o datorie, nu că face un dar familiei. Radu a luat plicul și l-a rugat să-i povestească despre anii în care lucraseră împreună. Pentru prima dată de la înmormântare, discuția despre tată nu s-a oprit numai la ce rămăsese de plătit după el.
Haina a fost cusută la loc, cu un buzunar păstrat pe dinăuntru. Radu a dus banii către cheltuielile rămase și a pus scrisoarea lângă fotografii. Când a îmbrăcat haina, știa încă o parte din viața tatălui, spusă de un om care alesese, în cele din urmă, să nu mai amâne adevărul.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.