„Pe masa asta am hrănit patru copii!” Ileana a lovit lemnul cu palma când vecina a încercat să o tragă înapoi în curte. Masa era deja lângă poartă. Un cumpărător promisese că vine după prânz, iar bătrâna îi lustruise picioarele înainte să se lumineze.
Vecina o știa de când copiii încă își împărțeau caietele pe masă. La fiecare sărbătoare, Ileana întindea fața de masă cea bună și spunea că nu poate renunța la ea. Acum ceruse ajutor să o scoată din casă, apoi îi rugase pe toți să nu le spună copiilor.
„Atunci unde sunt? De ce o vinzi pe ascuns?” Întrebarea a sunat mai aspru decât se așteptase vecina. Ileana a privit spre poartă, ca și cum și-ar fi așteptat cumpărătorul să o scape de explicații. Nu voia să vorbească despre bani în mijlocul uliței.
„Să le plătesc chiria! Acum știi și tu!” Vecina a rămas cu mâna în aer. Știa că doi dintre copii aveau servicii bune și că bătrâna amâna de luni întregi reparația acoperișului. Ileana a încercat să îndrepte o pată de pe masă care nici nu exista.
Fiul cel mic îi ceruse ajutor după ce rămăsese fără lucru. Ceilalți credeau că mama avea economii și nu întrebaseră de unde îi trimitea bani. Ileana își golise deja rezerva. Când vecina i-a cerut să-i sune împreună, a refuzat la început: îi era mai ușor să piardă masa decât să recunoască faptul că nu mai putea plăti.
Seara au vorbit toți cinci. Frații au împărțit sprijinul temporar pentru chirie și au stabilit o sumă pe care mama să nu o mai acopere. Ileana a anulat vânzarea singură. Masa s-a întors în casă cu o zgârietură nouă pe un picior. La următoarea vizită, copiii au adus cumpărăturile și au reparat acoperișul înainte să se așeze la ea.
Poveste fictivă, creată pentru divertisment. Personajele și întâmplările sunt imaginare.